Saună ca finlandezii – 5 sfaturi importante

Sauna face parte de secole din cultura și viaţa de zi cu zi a finlandezilor. L-au și dezvoltat la perfecţiune, așa că merită să învăţăm de la ei cel mai bun mod de wellness!

Foto: Pixabay

Sauna îmbunătăţește circulaţia sângelui, întărește sistemul imunitar, relaxează mușchii, ajută la pierderea în greutate și are efect benefic asupra pielii. În Finlanda, există câte o saună la fiecare doi locuitori – grupuri de prieteni, familii, colegi și parteneri de afaceri merg împreună la saună, pentru a se împrospăta și a elimina stresul. O transpiraţie abundentă la 80-90 de grade Celsius, apoi răcire în lacul îngheţat sau sub dușul rece – asta este reţeta finlandezilor.

Foto: Unsplash

PSSS, NUMAI ÎN LINIȘTE!

În mod tradiţional, sauna era una dintre cele mai curate încăperi din casele finlandeze, care aproape că era considerată un spaţiu sacru, unde oamenii mergeau să se relaxeze și să se vindece, unde se nășteau copiii și erau puși pe catafalc morţii. Chiar și astăzi, se așteaptă să ne comportăm liniștit și decent, altfel, conform legendei finlandeze, saunatonttu, adică elful saunei, va mârâi la noi.

FĂRĂ HAINE

Să intrăm întotdeauna curaţi și uscaţi în saună! Pentru a maximiza efectul saunei și a transpira abundent, finlandezii fac saună fără orice haină, membrii familiei împreună, femeile și bărbaţii în mare parte separat. Însă, dacă nu dorim să stăm goi într-o cameră mică cu mai mulţi oameni, nimeni nu se va supăra dacă înfășurăm un prosop în jurul nostru.

Foto: Pixabay

SPAŢII PURITANE

Sauna tradiţională finlandeză este lipsită de accesorii: nu există lumini colorate, uleiuri esenţiale, muzică de fundal relaxantă, doar miros de pin și mesteacăn, abur și liniște. Nu este clar definit când să turnăm apă peste pietrele fierbinţi, ceea ce va face sauna să pară și mai fierbinte, așa că să ne înţelegem cu ceilalţi oameni din saună.

CRENGI DE MESTEACĂN PENTRU „VASTA”

Unul dintre cele mai ciudate obiceiuri pe care le putem întâlni în Finlanda este biciuirea cu crengi de mesteacăn. Numit, în funcţie de regiune, vasta sau vihta, legătura de mesteacăn servește pentru a ne biciui unul pe altul în timpul saunei, stimulând astfel circulaţia sângelui și catifelând pielea.

PETRECERE LA GRĂTAR ÎN ZĂPADĂ

Din cauza transpiraţiei, este crucial să bem mult pentru a înlocui pierderea de lichide. Apa este cea mai bună alegere, dar finlandezii nu dispreţuiesc nici berea și cidrul în timpul sesiunilor de saună cu prietenii, iar dacă dorim o specialitate cu adevărat locală, să încercăm sucul de afine! În vremea geroasă de iarnă, adesea se prăjesc cârnaţi la foc deschis, ceea ce contribuie la adevărata experienţă finlandeză!

AMI MÉG ÉRDEKELHET