Top 7: țări mini, experiențe bogate

Fiecare dintre cele mai mici țări merită o vizită! Atenție, mergem de la „cel mai mare" spre cel mai mic!

Foto: Getty Images


7. Saint Kitts & Nevis

Foto: 123rf

Țara din Caraibe este formată din două insule, aflate la o distanță de 3 km, care și-au declarat independența față de Marea Britanie în 1983. Statul de 261 kilometri pătrați are 55 mii de locuitori, iar aici s-a născut unul dintre cei șapte părinți fondatori ai Statelor Unite, Alexander Hamilton.

6. Lichtenstein

Foto: Unsplash

În ministatul de 160 kilometri pătrați situat între Austria și Elveția locuiesc 37 mii de oameni. Din 1989, domnitorul Principatului Liechtenstein este Hans-Adam al II-lea. Țara alpină este una dintre cele mai sigure din lume, cu o rată a criminalității incredibil de scăzută - de exemplu din 1997 nu s-a înregistrat nici o crimă.

5. San Marino

Foto: Getty Images

Este cea mai veche (fondată și independentă din 301) republică din lume. Mica țară cu 32 de mii de locuitori și un teritoriu de 61 kilometri pătrați este înconjurată complet de către Italia, însă nu face parte din Uniunea Europeană.

4. Tuvalu

Foto: 123rf

Insula din Oceania de 26 kilometri pătrați dintre Hawai și Australia este complet plată, cel mai înalt punct fiind la 16 metri. Cei 10 mii de oameni de aici dispun de un singur spital, și nici pentru turiști nu este nevoie de mai mult, Tuvalu fiind vizitată anual de aproximativ 2.000 de călători.

3. Nauru

Foto: Getty Images

Cea mai mică țară insulară din lume (21,6 kilometri pătrați) se găsește la nord-est de Australia și este locuită de circa 10 mii de oameni. Nu are o capitală oficială, iar cea mai mare localitate, Yaren, este formată din doar câteva grupuri de case.

2. Monaco

Foto: Unsplash

Statul extrem de bogat (să ne gândim doar la cazinourile din Monte-Carlo) este a doua cea mai mică țară din lume, încadrat de Franța și Marea Mediterană pe Riviera franceză. În Stadionul Louis II al echipei de fotbal AS Monaco încape jumătate din populația țării – numărul locuitorilor fiind de 38.000. Domnitorul actual al principatului este Albert al II-lea.

1. Vatican

Foto: Getty Images

Statul desprins din centrul Romei este cea mai mică țară independentă din lume (0,44 kilometri pătrați), centrul bisericii catolice, reședința papei. Doar jumătate din cei 100 de locuitori au cetățenie, cu toții fiind demnități bisericești. Ca orice altă țară, și Vaticanul are pașaport, drapel și imn propriu, însă este un stat în care nu se plătește nicio taxă.

AMI MÉG ÉRDEKELHET