UNTOLD – Primul Mega Festival din Dubai va avea loc în perioada 15-18 februarie 2024

UNTOLD este un festival recunoscut la nivel mondial pentru show-urile uluitoare și producțiile vizuale impresionante și își va face debutul în Orientul Mijlociu, la Expo City Dubai, între 15-18 februarie 2024.

Burj Khalifa Dubai
Foto: UNTOLD

La primul Mega Festival din Dubai sunt așteptați peste 70.000 de fani pe zi și, în toate cele 4 zile, peste 280.000 de participanți din toate colțurile lumii. Festivalul promite să ofere o experiență completă, cu genuri muzicale diverse, de la pop și R&B, la house sau techno, hip-hop și multe altele.

UNTOLD Dubai va avea loc în faimoasa locație Expo City Dubai, un loc care atrage anual peste 24 de milioane de vizitatori din toată lumea, iar iubitorii de festivaluri o pot explora în 2024, alături de show-urile extraordinare ale DJ-ilor, momentele live memorabile cu mari artiști ai lumii și experiențele pregătite de organizatori.

La ediția din 2023 a festivalului UNTOLD au participat cele mai mari nume din industria muzicală: Imagine Dragons, David Guetta, Armin Van Buuren, Bebe Rexha, DJ Bliss, Martin Garrix, Steve Aoki, Camelphat, Tale Of Us, Years & Years și mulți alții, iar prima ediție din Dubai va oferi o altă extravaganță muzicală. Anul acesta, UNTOLD, festivalul care a pus România pe harta globală a marilor evenimente, se află în top 3 festivaluri din Europa, alături de Tomorrowland și Glastonbury.


AMI MÉG ÉRDEKELHET