Popularitatea vizelor pentru nomazii digitali este în creștere, potrivit unui nou raport al Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO). Începând din 2020, multe țări au creat vize destinate în mod special lucrătorilor la distanță, ca răspuns la restricțiile de călătorie impuse în timpul pandemiei COVID-19.

Prima a fost Estonia, care a introdus programul său specializat de vize pentru nomazii digitali în iulie 2020.

Pe măsură ce tehnologia pentru videoconferințe s-a îmbunătățit și posibilitățile de a lucra în afara biroului s-au extins, popularitatea nomadismului digital a continuat să crească în ultimii trei ani.

În SUA, de exemplu, numărul nomazilor digitali a crescut cu 131% în 2022 față de 2019, ajungând la un total de 17 milioane de persoane. Și, odată cu creșterea popularității, tot mai multe țări au creat sisteme de vize special destinate lucrătorilor la distanță internaționali. Diferitele vize oferite în întreaga lume au o varietate de beneficii și dezavantaje.

Ce fel de vize există?

Din cele 54 de destinații analizate de UNWTO, aproape jumătate oferă vize de până la un an. Canada oferă cel mai scurt sejur de doar 30 de zile pentru nomazii digitali, în timp ce Thailanda eliberează cele mai lungi vize. Majoritatea țărilor permit inițial vize de trei până la șase luni, cu posibilitatea de prelungire sau reînnoire la sfârșitul acestei perioade.

S-a constatat că America este continentul cel mai favorabil nomazilor digitali.

Programele de vize sunt oferite în 21 de destinații diferite, predominant state insulare mici. În Europa, 19 țări dispun de vize pentru nomazii digitali, în timp ce alte două, Italia și Macedonia de Nord, lucrează la introducerea unor programe specializate.

Aproape 40% dintre destinații îi exonerează pe nomazii digitali de plata taxelor, inclusiv Croația, Portugalia și Albania. UNWTO a constatat că nomazii au devenit rezidenți impozabili după ce au stat 183 de zile în majoritatea locurilor. Antigua și Barbuda oferă titularilor de vize doi ani fără taxe, în timp ce Barbados și Letonia oferă un an.

Cerințele privind venitul minim au variat, de asemenea, foarte mult între cele 54 de țări.

Anguilla, Bahamas, Curaçao, Maroc și Sfânta Lucia nu au nicio cerință minimă lunară. În Insulele Cayman, însă, va trebui să câștigați în jur de 100.000 de dolari pe an pentru a solicita o viză. În mod obișnuit, în majoritatea destinațiilor era necesar un venit minim cuprins între 1.000 și 4.000 de dolari pe lună.

Prețuri, timp de așteptare, administrație

În ceea ce privește cererile, 76% dintre destinații permit nomazilor digitali să depună cereri online.

Însă un număr surprinzător de țări, printre care Estonia, Cipru și Islanda, încă acceptă doar copii pe suport de hârtie ale cererilor. Patru cincimi dintre țări procesează cererile în termen de o lună. Multe o fac mult mai repede decât atât, unele autorități, printre care Grecia, Maroc și Barbados, având nevoie de maximum 10 zile. Unele dintre cele mai lungi perioade de procesare au fost înregistrate în Cehia, Danemarca, Ecuador, Malaezia, Norvegia, Portugalia și Emiratele Arabe Unite, care au variat între două și patru luni.

Toate cele 54 de țări incluse în raportul UNWTO solicită o formă de verificare a cazierului judiciar ca parte a procesului. Costurile de aplicare variază, de asemenea, în întreaga lume. Doar 6% dintre țări, printre care Aruba, Georgia și Mauritius, nu au perceput taxe pentru cererile de viză. Cele mai mari taxe au fost constatate în Anguilla, Antigua și Barbuda, Barbados, Insulele Cayman și Grenada, unde o viză costă peste 1.000 de euro.