Weekend în castelele din România

4 conace și castele de pe vremuri – recondiționate și reamenajate.

Cu siguranță are un farmec aparte să îți petreci weekendul într-un castel în care locuiau nobilii de altă dată: să te plimbi prin sala de bal, să dormi într-un loc încărcat de istorie, să încerci rețete autentice de la ospăţurile ca în povești.

Conacul Polizu – (Maxut, judeţul Iaşi)

Foto: conacpolizu.ro

Istoric: A fost construit în 1878 de familia Ghica, iar până în 1946 a fost reşedinţa de vară a familiei. Conacul este deopotrivă un edificiu cu valoare arhitecturală, dar şi cu valoare istorică, deoarece a fost loc de întâlnire al boierimii moldovenești şi bucureștene la finele secolului al XIX-lea şi în perioada interbelică.

Foto: conacpolizu.ro

Cazare: Sunt disponibile patru tipuri de camere, de la standard până la suita deluxe. La alcătuirea meniului au fost studiate cărţile de bucate vechi, punându-se în valoare zarzavaturile din grădină, urda proaspătă, siropurile cu care ne-am obișnuit în copilărie sau cozonacul de casă.

Foto: conacpolizu.ro

Activităţi: Grădina, care se întinde pe o suprafaţă de 10 ha, amintește de liniile parcurilor romantice la modă în acele vremuri în Europa Occidentală. Oraşul Hârlău, la 1,5 km distanţă de conac, reprezintă una dintre cele mai vechi aşezări ale Moldovei. La o distanţă de doar 18 km găsim rezervaţia forestieră Pădurea Cotnari-Cătălina, iar la 20 km se află Rezervaţia forestieră Humosu.

Castelul Haller – Ogra (judeţul Mureş)

Foto: castelhaller.ro

Istoric: Istoria familiei Haller a început în secolul al XII-lea, în Germania. Petru Haller a fost judecătorul Sibiului, el obţinând primele proprietăţi în Transilvania. Temeliile castelului din Ogra au fost puse în secolul al XVII-lea, însă acum doar crama este cea care păstrează amintirea reşedinţei de odinioară. Edificiul pe care îl vedem astăzi a fost construit între secolele XVIII-XIX, în stil post-baroc.

Foto: castelhaller.ro

Cazare: Castelul din comuna aflată între Luduş şi Târgu Mureş dispune de camere single şi duble, dar şi de suite/apartamente. Pentru că se află într-o cunoscută zonă vânătorească, meniul complex şi variat oferă mai multe feluri din vânat. Vă puteţi delecta cu ciolanul á la Haller sau cu muşchiul de vită fraged á la Castel.

Foto: aquasymphony.ro

Activităţi: Pe domeniu se află şi centrul SPA Aqua Symphony: piscină cu apă sărată naturală, piscină pentru copii, jacuzzi, saună, cameră salină şi ciubăr exterior cu apă sărată. Spre est putem vizita Târgu Mureş (la 20 km), spre sud este oraşul Mediaş (50 km) iar spre vest Turda (57 km) cu Cheile Turzii sau Salina Turda.

Conacul lui Maldăr – Măldăreşti (judeţul Vâlcea)

Foto: www.conaculmaldar.ro

Istoric: Cu un istoric de peste trei secole, culele erau inițial locuințe boierești fortificate, construite pentru apărarea de invaziile otomane. Conacul lui Maldăr este o veche culă oltenească, ce păstrează intacte toate detaliile de arhitectură ale acestora: zidurile groase, exteriorul văruit în alb, turnul înalt, scările interioare și mai ales cerdacul cu arcade, aflat pe toată fațada catului superior.

Foto: www.conaculmaldar.ro

Cazare: Fiecare din cele 15 camere ale conacului poartă numele unor personaje din vechime şi îşi are propria poveste. Fiecare încăpere este un ansamblu rafinat, în care mobilierul istoric autentic, grinzile vechi și covoarele tradiționale sunt armonios îmbinate cu cele mai moderne facilități care garantează confortul. Restaurantul vă așteaptă cu bunătăți oltenești tradiționale, dar și cu rețete internaționale rafinate, inspirate din meniurile boierilor de altădată.

Foto: www.conaculmaldar.ro

Activităţi: Pe un domeniu situat lângă Horezu, la poalele Măgurei Slătioara, Conacul lui Maldăr reprezintă o destinaţie de vacanţă pitorească. Obiectivele turistice din zonă se află la doar câteva minute de mers pe jos. Putem vizita şi celelalte cule din Măldăreşti: cula Greceanu şi cula Duca. La doar 15 km distanță sunt Cheile Bistriței, cele mai înguste chei de calcar din țară. Rezervația Naturală Buila-Vânturariţa se află la 55 de km distanță, iar Transalpina la 50 de kilometri.

Conacul Dintre Vii – Urlaţi (judeţul Prahova)

Foto: www.conaculdintrevii.ro

Istoric: La începuturi a fost una dintre reşedinţele domnitorului Constantin Brâncoveanu iar acum, casa boierească cu pereţii albi este mobilată după moda vremii, folosindu-se mult lemn şi fier.

Foto: www.conaculdintrevii.ro

Cazare: Pe lângă cele 22 de camere cu istorie veche, dar cu rafinament cosmopolit, oaspeţiiau la dispoziţie terasele în aer liber, barbeque sau piscina exterioară cu jacuzzi.

Foto: www.conaculdintrevii.ro

Activităţi: Într-un weekend petrecut la conac, vizitatorii au ocazia să devină fini cunoscători ai vinurilor şi să înveţe de la un somelier renumit. Pe domeniul boieresc ce se întinde pe aproape 12 hectare se pot plimba printre vii sau în livada de cireşi. De asemenea, se pot vizita şi cramele regiunii viticole Dealu Mare. Cel mai simplu e să mergem pe drumul vinului. Astfel, pe lângă Muzeul Crama 1777 putem vizita, printre altele, cramele Basilescu şi Halewood din Urlaţi, crama SERVE de la Ceptura, Licorna la Mizil sau LacertA din Finţeşti, cu clădirile şi pivniţele lor impresionante.

AMI MÉG ÉRDEKELHET