Peste 1 milion de oameni au vizitat cel mai frumos târg de Crăciun din România

Timp de 33 de zile ,,West Side Christmas Market’’ din București a fost târgul de Crăciun preferat al tuturor românilor.

Foto: UNTOLD Universe


,,West Side Christmas Market’’ a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, din 2022, în urma unui sondaj realizat pe site-ul observatornews.ro. Top-ul a fost realizat având la baza peste 10.000 de voturi ale românilor din întreaga țară. În urma voturilor, mii de români au ales ,,West Side Christmas Market’’, organizat de Untold Universe, ca fiind cel mai spectaculos târg de Crăciun din România. Competiția a inclus cele mai căutate târguri din acest an, organizate în București, Sibiu, Craiova, Iași, Timișoara, Brașov și Cluj.

Foto: UNTOLD Universe

În perioada 25 noiembrie-27 decembrie concertele, focurile impresionante de artificii, roata panoramică cu peste un milion de luminițe, caruselul magic, patinoarul și cea mai mare perdea decorativă de lumini din România au fost doar câteva dintre principalele atracții îndrăgite de peste 1 milion de oameni, atât din București, cât și din țară, care au vizitat Parcul Drumul Taberei cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Una din surprizele pe care organizatorii le-au pregătit pentru această ediție a fost perdeaua spectaculoasă de lumini care a îmbrăcat podul suspendat din parcul Drumul Taberei. Aceasta a fost cea mai mare perdea decorativă din România, de până acum, a avut o lungime de peste 100 m și a fost suspendată la o înălțime de până la 50 m. În realizarea acestei instalații luminoase, organizatorii au lucrat cu o companie internațională care operează astfel de instalații în locații emblematice din lume, printre care și Rockefeller Center din New York.

AMI MÉG ÉRDEKELHET