Italia în 12 luni: ce să vizitezi dacă vrei să te ferești de aglomerație
Iulie, de exemplu, este o lună de evitat.
IANUARIE: ROMA ȘI FLORENȚA
Foto: Shutterstock
Prima lună a anului nu este una preferată de călători, așa că Grisdale sugerează să te îmbraci cu o geacă și să explorezi Roma și Florența, deoarece aceste orașe extrem de populare sunt mult mai liniștite acum decât în plin sezon. Poți intra în Capela Sixtină sau în Galeria Uffizi fără să stai la coadă ore întregi.
FEBRUARIE: VENEȚIA ȘI VIAREGGIO
Foto: Shutterstock
Veneția este magică și iarna, când mai puțini oameni se plimbă pe canale, iar prețurile hotelurilor sunt mai reduse față de sezonul de vârf al verii. Februarie oferă ce este mai bun din lunile mai reci, cu faimosul Carnaval de la Veneția, care în acest an are loc între 27 ianuarie și 13 februarie. Viareggio din Toscana oferă, de asemenea, o atmosferă de carnaval, aducând străzile sale la viață. Micul oraș este aproape de destinații populare precum Pisa și Cinque Terre, ceea ce îl face baza perfectă pentru un scurt sejur.
MARTIE: PIEMONT
Barbaresco
Foto: Shutterstock
Renumit pentru bucătăria, vinurile și peisajele sale frumoase, Piemontul este o regiune care merită admirată oricând, dar luna martie este un moment special pentru a o vizita, fiind perioada perfectă pentru a gusta trufele locale. Ciocolata din Cherasco, brânzeturile artizanale din orașul Bra și vinurile din Barolo sunt, de asemenea, de neratat.
APRILIE: COASTA AMALFI
Amalfi
Foto: Unsplash
Celebrele plaje din Campania sunt de obicei pline de turiști vara, dar primăvara lipsește aglomerația. Se pot face degustări de vinuri în podgorii sau, dacă ai poftă de limoncello, lichiorul local de lămâie, sunt disponibile tururi ghidate în livezile de lămâi. Într-o drumeție pe Calea Zeilor, de-a lungul Coastei Amalfi, te poți bucura de priveliști minunate asupra mării.
MAI: ISCHIA
Forio
Foto: Shutterstock
Campania este destinația ideală și pentru luna mai, însă de data aceasta se poate vizita cea mai mare insulă din regiune, în această perioadă, Ischia oferind o vreme perfectă pentru drumeții și plimbări în oraș. Dacă dorești să explorezi un vulcan, poți face turul Vezuviul, iar dacă marea ți se pare prea rece pentru o baie, poți să te relaxezi într-una dintre băile termale de pe insula vulcanică.
IUNIE: DOLOMIȚII
Santa Maddalena
Foto: Shutterstock
Pentru lunile de vară, Grisdale preferă partea de nord a Italiei. Dolomiții, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, sunt destinația perfectă pentru drumeții, iar în loc de plimbări, poți explora lacurile de munte și micile sate pe bicicletă. Iar pentru relaxare, se poate alege o cabană montană sau un centru de wellness.
IULIE: DE EVITAT
Deoarece este luna de vârf a Italiei, Grisdale recomandă să eviți o vacanță în Italia pentru a te feri de aglomerație.
AUGUST: MILANO
Foto: Shutterstock
Sezonul turistic este încă în desfășurare, dar cum majoritatea localnicilor din Milano sunt în vacanță, expertul spune că este o idee bună să planificați pentru luna august o vizită la Duomo, la Galeria Brera și la Bazilica Sant'Abrogio.
SEPTEMBRIE: SARDINIA
Bosa
Foto: Shutterstock
După aglomerația turistică din lunile de vară, insula Sardinia oferă mult timp de plajă în septembrie. Cel mai bun mod de a explora împrejurimile insulei este printr-o călătorie cu barca.
OCTOMBRIE: TOSCANA
Foto: Unsplash
Regiunea viticolă a Toscanei este alegerea perfectă pentru perioada recoltei, peisajul de toamnă garantând priveliști fantastice. Este, de asemenea, o perioadă excelentă pentru iubitorii bucătăriei italiene, odată cu începerea sezonului ciupercilor și cu recoltarea măslinelor. Există cluburi locale de echitație care oferă plimbări călare prin mediul rural, iar gurmanzii pot degusta delicatesele la o varietate de festivaluri gastronomice.
NOIEMBRIE: PUGLIA
Polignano a Mare
Foto: Shutterstock
Vremea și localnicii sunt la fel de prietenoși în ținutul de poveste din călcâiul cizmei italiene. Temperaturile din noiembrie sunt încă în jur de 15 grade Celsius, așa că nu ai nevoie de haine călduroase pentru a te plimba pe străzile din Bari, Polignano a Mare sau Lecce.
DECEMBRIE: SICILIA ȘI NAPOLI
Taormina, Sicilia
Foto: Shutterstock
Și în Italia este perioada în care se fac pregătiri festive, cu o mulțime de târguri de Crăciun pentru turiști - de exemplu, magazinele de artizanat de pe strada San Gregorio Armerno din Napoli se transformă într-un târg special. În Siracuza din Sicilia, de ocazia sărbătorii Sfântei Lucia se organizează spectacole de lumini, iar atmosfera este sporită de ambianța unică sud-italiană și de vremea plăcută.
- În locul aglomeratei și scumpei Veneții, alege o alternativă la fel de frumoasă: Treviso! ›
- Bella Italia – un sejur de cinci stele ›
- Top 5 orașe din Italia cu cele mai bune experiențe gastronomice ›
- Cu trenul de lux prin Italia: Venice Simplon-Orient-Express lansează o nouă călătorie ›
- Mămici și bunici au creat Airbnb-ul bucătăriei italiene ›
- Pe drumurile pitorești ale Italiei, într-un Ferrari ›
- O localitate toscană de basm, eclipsată de faima Florenței ›
- Orașul sicilian, complet restaurat după un cutremur ›