10 orașe verzi unde se poate practica sportul cel mai bine 10 orașe verzi unde se poate practica sportul cel mai bine
Foto: Getty Images

2022-03-29

  • Drive
  • Alte
  • 10 orașe verzi unde se poate practica sportul cel mai bine

10 orașe verzi unde se poate practica sportul cel mai bine

1. Tokyo

De curând a fost gazda Jocurilor Olimpice de Vară, dar mișcarea a fost importantă pentru locuitori și când nu se pregăteau pentru cel mai important eveniment sportiv din lume. Orașul se poate mândri cu 1.524 piste de alergare și 169 trasee de drumeții, iar 15% din locuitori folosesc bicicleta ca principal mijloc de transport.

Foto: Getty Images

2. Sydney

Metropola australiană oferă 1.833 drumuri de alergare și 323 trasee de drumeții, în plus este a treia pe listă în privința orașelor însorite: putem să alergăm, să mergem pe role sau să jucăm tenis 2.636 de ore anual în lumina soarelui. Aproximativ 10% dintre locuitorii din Sydney preferă să folosească bicicleta.

Foto: Unsplash

3. Londra

Deși numai 2 la sută dintre londonezi circulă cu bicicleta, orașul se află totuși pe locul trei – acest lucru se datorează în primul rând faptului că deține cele mai multe piste sau drumuri de alergare: 6.743 în total. În plus, oferă 243 trasee de drumeții și o mulțime de parcuri pentru practicarea de yoga, tai chi sau alte activități de fitness outdoor.

Foto: Getty Images

4. Copenhaga

Capitala daneză este cel mai verde oraș de pe listă și al doilea în ceea ce privește folosirea bicicletei: pentru 29% dintre locuitori acesta este principalul mijloc de transport. Acest frumos oraș oferă 428 drumuri de alergare, 18 trasee de drumeții și numeroase ore însorite, în timpul cărora ne putem bucura de înot (sau iarna de scufundarea în apa înghețată), ciclism ori alte sporturi în aer liber.

Foto: Unsplash

5. Vancouver

Vancouver este primul dintre cele două orașe canadiene aflate pe listă, având 5.842 drumuri de alergare și 58 trasee de drumeții. Dintre locuitori, 7% preferă mersul pe bicicletă, iar orașul este foarte accesibil pe jos și cu bicicleta, chiar dacă iarna este cam frig pentru acestea.

Foto: Unsplash

6. Amsterdam

Poate nici nu trebuie să spunem că cei mai mulți cicliști sunt în Amsterdam: 32% dintre locuitori merg cu bicicleta, dar cicliști din toată lumea merg bucuroși acolo pentru a se plimba pe două roți în oraș. De asemenea, 1.543 de piste de alergare și 39 trasee de drumeții se găsesc în orașul olandez.

Foto: Getty Images

7. Tel-Aviv

În Tel-Aviv sunt cele mai multe ore însorite într-un an – 3.311, adică cu aproximativ 500 de ore mai multe decât în al doilea cel mai însorit oraș de pe listă. Iubitorii soarelui pot face mișcare fericiți pe plajă, unde pot încerca tot felul de sporturi nautice, pot juca volei sau fotbal de plajă, iar pe promenadă se poate face jogging, ciclism, skateboarding, etc. În oraș sunt și 320 trasee de alergare și 10 de drumeții.

Foto: Getty Images

8. Montréal

Minunatul oraș din provincia canadiană Quebec emană aer european. În Montréal 984 drumuri de alergare, 27 trasee de drumeții și 2.051 ore însorite anual asigură cheful de mișcare. În jur de 18% dintre locuitorii orașului folosesc bicicleta ca principal mod de transport.

Foto: Getty Images

9. Lisabona

Portugalia a rămas în urmă în ceea ce privește popularitatea ciclismului, numai 1% dintre locuitorii capitalei folosesc în mod regulat bicicleta, în schimb este al doilea cel mai însorit oraș, cu 2.806 ore cu soare anual. Locuitorii și turiștii au la dispoziție 226 piste de alergare și 157 trasee de drumeții – respectiv: oceanul...

Foto: Getty Images

10. Helsinki

Capitala Finlandei oferă 69 de drumuri de alergare și 20 de trasee de dumeții. O zecime dintre locuitori preferă să circule cu bicicleta, și există o mulțime de terenuri de sport în tot orașul.

Foto: Getty Images

CONTINUAREA CLASAMENTULUI PÂNĂ LA LOCUL 20:
  • 11. Viena
  • 12. Barcelona
  • 13. Budapesta
  • 14. Madrid
  • 15. San Francisco
  • 16. Berlin
  • 17. Praga
  • 18. Stockholm
  • 19. Oslo
  • 20. Seul
REZULTATELE ANCHETEI REEBOK ÎNTR-UN CLASAMENT:

Iustrație: Reebok

Apasă butonul pentru a seta articolele noastre ca sursă preferată în Căutarea Google.

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!

Citește și asta

Citește și asta