Călătorie virtuală în jurul lumii – Partea I Călătorie virtuală în jurul lumii – Partea I
Foto: Unsplash

2022-03-29

  • Drive
  • Alte
  • Călătorie virtuală în jurul lumii – Partea I

Călătorie virtuală în jurul lumii – Partea I

EUROPA

Mont Blanc

Panorama uluitoare de pe vârfurile înzăpezite ale munților a fost până acum doar privilegiul alpiniștilor. Cu ajutorul unui tur virtual, acum putem urca pe cel mai înalt punct al Europei, la o altitudine de 4.808 m. Ba mai mult, nu avem nevoie nici de echipament special și nu vom îndura nici frigul.

Foto: Unsplash

Veneția

Clădiri romantice, canale, Podul Suspinelor și o panoramă magnifică din Piața San Marco. Veneția este fără îndoială unul dintre cele mai frumoase orașe italiene. Putem privi orașul adormit printr-o cameră în direct, unde acum străzile sunt liniștite, lipsite de forfota atât de familiară a turiștilor. Este o oportunitate minunată să observăm în detaliu clădirile magnifice ale Veneției.

Foto: Unsplash

Insulele Azore

Arhipelagul ce aparține Portugaliei este denumit și Grădina Edenului din Europa. Cu rocile sale sălbatice și peisajele de un verde intens, este o adevărată bijuterie în mijlocul Oceanului Atlantic. Haideți să facem o plimbare deasupra celei mai mari insule din zonă: São Miguel, unde se pot vedea lacurile gemene verzi și albastre: Sete Citadest.

Foto: Pexels

AFRICA

Parcul Național Kruger

Viața sălbatică din Africa este cu adevărat de neegalat.Camera video înregistrează viața animalelor sălbatice din Parcul Național Kruger din Africa de Sud, difuzând ce se întâmplă în timp real. Putem alege din mai multe locații, dar un lucru este sigur: dacă dorim „acțiune", trebuie să avem răbdare!

Foto: Pexels

Piramidele din Giza

Este singura dintre cele șapte minuni ale lumii antice care s-a păstrat foarte bine și în zilele noastre. Cea mai cunoscută dintre ruinele antice de la marginea deșertului este Piramida Keops, având o înălțime de 147 de metri. Putem zbura deasupra piramidelor profitând de o panoramă 360 de grade, după care să ne oprim la Sfinx!

Foto: Unsplash

Calea Lactee deasupra Saharei

Calea Lactee, cu milioanele de stele, nebuloase și găuri negre, este vizibilă cu ochiul liber oriunde, dar mai ales acolo unde aerul este curat, umiditatea este redusă, iar poluarea luminoasă este scăzută. Nu există un loc mai bun pentru asta decât cel mai mare deșert de pe planetă: Sahara, unde Calea Lactee alunecă în fiecare seară în fața ochilor ca un văl misterios.

Foto: Unsplash

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!

Citește și asta

Citește și asta