Cu mașina până la Capul Nord Cu mașina până la Capul Nord
Foto: Volkswagen AG

2022-03-29

Cu mașina până la Capul Nord

Adept al mașinilor electrice, Frank Eusterholz a pornit într-o expediţie neobișnuită cu un Volkswagen e-Crafter, mergând cu utilitarul electric de la Hanovra până la Capul Nord din Norvegia, cel mai nordic punct al Europei unde se poate ajunge cu mașina. Modelul destinat în special utilizării urbane și pe distanțe scurte a fost transformat într-o autorulotă cu ajutorul unui modul gata de instalare, livrat de firma PlugVan.

Turul scandinav de 7544 km a durat 18 zile. La prima vedere, pentru mulți șoferi poate să nu sune prea bine să pornești într-o călătorie atât de lungă cu un utilitar electric cu o autonomie maximă de doar 173 km. „Autonomia nu este o problemă", spune Eusterholz. „Pur și simplu trebuie să te adaptezi la asta." Astfel, a încercat să folosească în beneficiul său cele 95 de opriri pentru încărcare de care a avut parte pe întreaga distanță. „Încetinești, conduci într-un mod mai conștient și la sfârșitul zilei ești de fapt mai odihnit când ajungi la destinație. Funcţionarea silențioasă a e-Crafter ne invită să trecem într-un mod de croazieră, iar pedala de acceleraţie poate fi folosită pentru distracţie, să ne mișcăm mai rapid din când în când."

Călătoria a avut numeroase momente impresionante, dar cel mai emoționant a fost sosirea la Capul Nord. Ajungând la destinație după o călătorie despre care mulți credeau că este imposibilă, a fost pentru el un moment de nedescris. În ciuda autonomiei reduse, excursionistul german vede propulsia electrică drept o soluţie ideală pentru autorulote. „Pe de o parte vehiculul merge în deplină liniște în natură, pe de altă parte oricum nu trebuie să ne grăbim în timpul excursiilor, se pot introduce opririle pentru încărcare, și nici autonomia mai scurtă nu reprezintă o problemă, dacă pornești la drum cu atitudinea adecvată."

Foto: Volkswagen AG

Foto: Volkswagen AG

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!

Citește și asta

Citește și asta