2022-03-29
Madeira – insula primăverii veșnice
Datorită climatului extrem de favorabil, aici cresc multe din fructele și legumele lumii, iar oceanul oferă locuitorilor insulei o mulțime de pești și fructe de mare. Și nu am menționat încă plantele speciale aduse din fostele colonii portugheze sau florile colorate care abundă pe marginea drumurilor. Această incredibilă diversitate și bucurie a vieții se regăsește și în timpul sărbătoririi sfârșitului de an.

Foto: Unsplash
Cei din Madeira numesc luna decembrie și luna „Festei" (Festa în limba portugheză înseamnă petrecere, sărbătoare) – acum toate localitățile insulei îmbracă lumini magice și decorațiuni de Crăciun. Au loc unul după altul diverse evenimente festive comunitare, târguri de Crăciun și concerte în aer liber. Și casele sunt bogat ornamentate cu ghirlande de lumini și flori, iar în fiecare grădină există o „lapinha", o compoziție scenică asemănătoare ieslei din Betleem, însă mult mai detaliată, care spune povestea nașterii lui Isus.
Pe 23 decembrie, în piața agricultorilor (Mercado dos Lavradores) din capitala Funchal are loc "piața de noapte": atunci se cumpără legumele, fructele, florile și peștele proaspăt pentru cina festivă din ziua următoare. După liturghiile tradiționale din zilele premergătoare Ajunului de Crăciun, oamenii se adună în piețele din fața bisericilor și cântă cântece de Crăciun, împart biscuiți cu miere și alte delicatese de casă.

Foto: Getty Images
Punctul culminant al perioadei de sărbători este focul de artificii grandios de revelion, care depășește orice imaginație și care în 2006 a intrat oficial în Cartea Recordurilor Guinness, fiind recunoscut ca cel mai mare foc de artificii din lume. Timp de opt minute, rachetele trase din amfiteatrul din Funchal, de pe promenade, de pe vapoarele ancorate în ocean și de la stațiile amplasate în insula Porto Santo realizează o bulă strălucitoare în jurul Madeirei, pentru a saluta noul an cu miile culori ale insulei.
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!