Călătoria înseamnă viaţă – interviu cu Randi

Randi este un călător precaut, dar odată ajuns la destinaţie devine avid de noi aventuri şi descoperiri personale.

Cântărețul e fascinat de Asia, în special de Indonezia, vrea să descopere Bucovina şi a trăit experienţe unice în jungla din Thailanda.

Ce înseamnă pentru tine călătoria? Distracţie, aventură sau poate mai mult?

Călătoria înseamnă viaţă și viaţa înseamnă tot! E un mix de aventuri, distracţii, cu momente de contemplare, liniște și descoperiri personale și spirituale. Încerc să iau totul din locul în care merg și nu-mi pun limite în trăiri și experienţe!

Cum arată o călătorie plăcută pentru tine?

„Plăcută" nu e un termen prin care aș vrea să descriu o vacanţă! Oamenii cu care mergi, entuziasmul cu care trăiești momentele, autenticitatea locului și nebunia grupului sunt lucrurile care contează pentru mine.

Pe unde ai fost, ce călătorii ai reuşit să faci în ultima perioadă?

Recunosc, am neglijat puţin călătoritul în ţară, poate pentru că în drumurile noastre către concerte vedem în treacăt o mulţime de locuri și atunci când prindem o pauză ne dorim să vedem alte ţări. Însă prin vară am fost în Banat, la Dubova, 4 nopţi. E un loc magic pentru mine și m-aș întoarce oricând acolo. Apoi am fost la o nuntă pe lângă Atena, însă și acolo a fost o vacanţă scurtă și parcă insuficientă pentru câtă nevoie aveam de o pauză. Și, de curând, am cântat în Dubai, unde nici nu pot să spun că am avut timp să respir…

De obicei, cum alegi o nouă destinaţie?

În ultimii ani am ales locurile exotice, pentru că toţi din grupul meu au vrut să fugim de frig și de griul caracteristic iernilor din ţară! Sincer, nu am ales multe destinaţii noi, ci am fost de patru ori în Thailanda și de două ori în Bali! Sunt locuri unde ai multe de văzut, făcut, vizitat și, în timp, neam simţit din ce în ce mai legaţi de zona aceea! O condiţie esenţială este ca locul unde zbor să fie sigur, fără boli care necesită vaccinare de acasă și fără evenimente desprinse din filmele de acţiune! Țin mereu cont de compania cu care zbor și mă uit foarte atent la cazările pe care le rezerv și locul unde sunt poziţionate!

RANDI

  • Randi – Andrei Ropcea – s-a născut pe 23 mai 1983 la Piteşti. Cântă la pian din copilărie.
  • Încă din anul întâi la Conservator a început să lucreze cu Marius Moga, iar în 2005 cei doi au pornit proiectul Morandi, creând hituri care le-au adus un succes fulgerător atât în România, cât și în Europa.
  • Deşi a rămas membru Morandi, din 2011 Randi şi-a dedicat energia unui proiect solo. Piesele lui au cumulat un total de peste 400 de milioane de vizualizări pe YouTube.
  • A compus nenumărate piese pentru artiști români precum Delia, Loredana, Andra, Corina, Nicole Cherry sau Alina Eremia, dar a colaborat şi la o piesă a vedetei americane Pitbull.

Te interesezi în detaliu în legătură cu destinaţia aleasă?

Sunt genul care despică firul în patru și analizează tot! Deci da, mă interesez foarte atent asupra locului în care merg, lucrurilor pe care le pot face acolo și obiectivelor pe care trebuie să le vizitez.

Ce nu-ţi lipseşte din valiză oriunde te-ai duce?

Sunt tipul cu valiza medie! Obișnuiam să iau valize mari, însă experienţa și spiritul practic m-au învăţat să fiu eficient și calculat. Cu toate astea, tot găsesc în bagaj lucruri pe care nu le port niciodată.

Unde ai mâncat cel mai bine, care este bucătăria ta preferată?

Bucătăria mea preferată e cea asiatică, fără dubiu! Îmi place enorm mâncarea din Thailanda, însă mai specială și rafinată mi s-a părut în Bali. Sunt avid după fructe de mare, legume și fructe exotice și în Asia sunt toate extrem de accesibile.

Îţi aminteşti de călătorii care te-au marcat şi te-au format?

Toate lucrurile pe care le trăiești te formează, te schimbă, te îmbogăţesc! Sunt convins că apusurile din insula Phi Phi sau Santorini, răsăriturile din Bali și zilele petrecute în jungla de acolo m-au adus mai aproape de ceea ce contează cu adevărat, de natură... de mine! Cultura Indoneziei mă fascinează de ceva ani. Dansurile lor, costumele, felul în care își invocă zeităţile și toate procesiunile religioase sunt total diferite, colorate și pline de viaţă! Acolo dorinţa de a avea mai mult nu există... doar pacea și cunoașterea de sine sunt importante!

AVENTURĂ ÎN JUNGLĂ

„În Thailanda am făcut o excursie de trei zile în junglă. Au fost niște zile în care am înţeles și am pătruns cu adevărat în natura acelui loc! Am râs cu băștinașii care ne-au cazat în bungalourile lor fără geamuri, apoi am „plâns" în somn pentru că am dormit pe saltele foarte subţiri, total nepotrivite pentru niște trupuri obișnuite cu paturile de acasă! Am mers pe râuri cu plute făcute pe loc din beţe de bambus și am ajuns în sate de traficanţi de opium unde, recunosc, mi-a bătut inima într-un ritm neobișnuit!"

Galerie foto

Foto: Instagram


Foto: Instagram


Foto: Instagram


Foto: Instagram


Foto: Instagram


AMI MÉG ÉRDEKELHET