Iată la ce trebuie să fii atent în Italia – 7 greșeli pe care le poți face când vine vorba de mâncare

Dacă există un lucru pe care italienii îl iau foarte în serios, acela este gastronomia – cu toate acestea, turiștii fac mereu aceleași greșeli.

Masă la restaurant
Foto: Shutterstock

Italia, și gastronomia italiană în special, este plină de tradiții pe care localnicii le respectă cu strictețe. Indiferent de regiunea pe care o vizitezi, îți vei da seama rapid că merită să le respecți regulile dacă nu vrei să fii privit cu ostilitate. Iată un mic ajutor pentru a evita cele mai mari greșeli atunci când mănânci în oraș sau iei masa cu localnicii.

A cere un cappuccino după mâncare

Foto: Shutterstock

Cappuccino este popular peste tot în lume și este adesea consumat după o masă. Deși își are originea în Italia, acest lucru este complet de neconceput acolo, unde singurul moment în care se bea cappuccino este la micul dejun. După aceea, se bea doar cafea neagră scurtă.

A comanda orez sau paste ca garnitură

În multe țări, pastele și orezul sunt consumate ca garnitură, dar în Italia acest gest e considerat un sacrilegiu, la ei acestea fiind un antreu sau un fel principal.

A cere spaghete bolognese

Foto: Pixabay

Spaghetele bolognese sunt considerate un preparat italian în întreaga lume, însă italienii nu mănâncă niciodată, de fapt, sos bolognese cu spaghete. La ei se prepară întotdeauna cu tagliatelle, iar sosul nici măcar nu se numește bolognese, ci pur și simplu ”sos ragu”.

A mânca spaghete cu chiftele

Am văzut cu toții desenul animat în care doi căței drăguți împart o farfurie de spaghete cu chiftele... Este o idee romantică să recreezi scena în Italia, dar nu sunt prea multe șanse ca acest lucru să se întâmple – în ciuda concepțiilor, în Italia nu se amestecă niciodată cele două preparate.

A pune ketchup pe paste

Fără îndoială, ketchupul este un fel de sos de roșii, dar cu siguranță nu în ochii italienilor. Pentru ei, o astfel de asociere - în locul unui sos de casă făcut din roșii proaspete - este o adevărată profanare.

A comanda pizza cu pepperoni

Foto: Shutterstock

Mai ales americanii sunt cei care cad în această capcană, deoarece în SUA pepperoni reprezintă un salam picant, dar în Italia înseamnă ardei. Dar nu poți da greș cu o pizza bună cu salam.

A căuta paste Alfredo în meniu

Fotó: Shutterstock

Fettuccine Alfredo este un fel de mâncare "italian" popular în multe părți ale lumii, dar în realitate este aproape necunoscut în Italia. Deși a fost creată de un bucătar italian, Afredo Di Lelio, la Roma, a devenit cu adevărat populară doar peste ocean – așa că oricine se așteaptă să o găsească în restaurantele italiene va fi profund dezamăgit.

AMI MÉG ÉRDEKELHET