Cele mai frumoase fântâni arteziene din Roma

Printre atracțiile capitalei italiene, o poziție remarcabilă este ocupată de fântânile grandioase, care de fapt sunt opere remarcabile în istoria artei.

Foto: Getty Images

Timp de secole Roma a fost cel mai important și mai mare oraș din lume, care şi acum 2000 de ani avea deja o populație de până la un milion de locuitori. A fost o sarcină semnificativă aprovizionarea cu apă a maselor, așadar s-au construit conducte uriașe pentru a transporta apă proaspătă în oraș din zone îndepărtate. În Evul Mediu, această sarcină a fost preluată parțial de fântâni arteziene și publice care, de altfel, au ameliorat și microclimatul orașului.

Fontana della Barcaccia

Foto: Getty Images

Cea mai frumoasă vedere spre fântână se deschide dinspre celebrele Treptele Spaniole.

Fântâna barocă în formă de barcă este creația lui Pietro Bernini și a fiului său Giovanni Lorenzo Bernini, construită în 1629 la ordinul Papei Urban al VIII-lea. Se spune că atunci când râul Tevere a ieșit din matcă cu ocazia Crăciunului din 1598, a împins o navă până la locul unde se află acum fântâna. Fântâna este alimentată și astăzi de apeductul Aqua Virgo, care transportă apă proaspătă la Roma, încă din cele mai vechi timpuri.

Fontana di Trevi

Foto: Getty Images

Una dintre cele mai renumite fântâni din lume, se află în apropierea unor atracții precum Panteonul sau Palatul Quirinale, reședința președintelui Republicii Italiene, iar în antichitate aici era punctul final al apeductului Aqua Virgo. Fântâna uriașă, înaltă de 26 de metri și lată de 20 de metri, a fost construită de Niccolò Salvi în anii 1730 pe fațada palatului Poli, pe locul unei foste fântâni renascentiste. Popularitatea Fântânei Trevi a fost alimentată și de aparițiile în mai multe filme celebre – precum „La Dolce Vita" a lui Federico Fellini sau „Vacanță la Roma", pentru care Audrey Hepburn a câștigat un Oscar.

Fontana dei Quattro Fiumi

Foto: Getty Images

Piazza Navona este considerată de mulți ca fiind cea mai frumoasă din Roma.

Odinioară aici se afla o arenă, iar astăzi este mărginită de mai multe biserici și numeroase restaurante şi cafenele, dar au fost construite aici şi trei fântâni. Fântâna Neptun (Fontana di Nettuno) și Fântâna maură (Fontana del Moro) se află pe laturile opuse ale pieței, iar cea mai mare, Fântâna Patru Râuri (Fontana dei Quattro Fiumi) se află în mijloc. Concepute de Giovanni Lorenzo Bernini în 1651, cele patru figuri masculine care înconjoară obeliscul egiptean din structura fântânii înfățișează câte-un râu de pe continentele cunoscute atunci de europeni: Dunărea, Nilul, Gange și Rio de la Plata. Chipul bărbatului care simbolizează Nilul este acoperit cu un voal, deoarece în secolul XVII încă nu era cunoscut locul din care izvorăște râul african.

AMI MÉG ÉRDEKELHET