Arată ca Elveția, dar e în România – Rimetea, satul-monument din Transilvania

Una dintre cele mai frumoase destinaţii rurale din România, Rimetea, unde funcţionează zeci de pensiuni, a marcat deschiderea sezonului turistic.

Foto: Shutterstock


Trebuie să parcurgem doar 60 de km spre sud de Cluj-Napoca şi ajungem într-un loc de poveste: fostele case miniere văruite din Rimetea (judeţul Alba) se aliniază sub impunătoarea Piatra Secuiului.

O localitate în care majoritatea populaţiei este de etnie maghiară, Rimetea este un sat-monument, cu case construite în stil neoclasic şi zugrăvite în culoarea albă. Rimetea a fost prima localitate rurală din România care a fost distinsă, în 1999, de Comisia Europeană cu premiul "Europa Nostra" pentru conservarea patrimoniului cultural şi arhitectonic.

În urmă cu trei secole, Rimetea avea rang de oraş minier.

Foto: 123rf

Pe lângă principalele atracții - Biserica Unitariană, Muzeul Etnografic, Moara de apă, un alt obiectiv de neratat de vizitatori este Piatra Secuiului, cu o altitudine de 1.128 metri. Cea mai mare parte din ansamblul Pietrei Secuiului este accesibilă doar căţărătorilor profesionişti, dar există şi un traseu turistic bine marcat. Ea este preferată atât de căţărători, cât şi de iubitorii sportului cu parapanta. Cei care vor să admire de două ori în aceeaşi zi răsăritul soarelui pot face acest lucru la Rimetea, dacă privesc printre două creste ale Pietrei Secuiului, fenomen care poate fi perceput însă doar vara.

Foto: 123rf

Tot pe raza comunei Rimetea, se află cetatea Colţeşti, construită în secolul al XIII-lea, inclusă în "Ruta Cetăţilor", alături de Sighişoara, Sarmizegetusa, Oradea şi Braşov. Numai în Rimetea, celălalt sat al comunei fiind Colţeşti, sunt 55 de pensiuni, astfel încât mulţi dintre locuitori trăiesc din turism, fie că deţin afacerea sau sunt angajaţi.

AMI MÉG ÉRDEKELHET