Surfing în Europa – locații, posibilități

Indiferent ce tip de surfing alegem pentru vacanța de vară, nu trebuie să parcurgem distanțe uriașe – și regiunea mediteraneană poate oferi câteva locații excelente.

Foto: Unsplash


Locuitorii insulelor Hawaii obișnuiesc sa facă surfing de sute de ani. Versiunea de windsurfing (cu velă) a apărut prin anii 40, iar cel mai nou tip de surfing, kitesurfing (cu un zmeu) a devenit la modă acum vreo 25 de ani.

Grecia – Comoara din Rodos

Foto: Unsplash

Ar fi o greşeală să credem că se poate face surfing numai pe malul oceanului: una dintre bijuteriile Mării Egee, Rodos, oferă şi ea numeroase posibilităţi pentru amatorii acestui sport. Pe lângă moştenirea istorică preţioasă a insulei, şi frumuseţea naturii contribuie la faptul că în prezent este una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Grecia. În sezonul estival, aici sosesc chartere din majoritatea marilor oraşe europene, iar de pe aeroportul Diagoras nu mai sunt de parcurs decât 100 km până în localitatea Prasonisi, aflată în extremitatea sudică a insulei. Această zonă este foarte des frecventată de practicanţi ai diverselor tipuri de surfing. Vântul Meltemi bate din mai până în octombrie fără oprire – de obicei dimineaţa mai slab, iar spre seară din ce în ce mai puternic.

Portugalia – aproape de natură

Foto: Unsplash

Surferii amatori şi profesioniştii sunt încântaţi de litoralul sud-vestic lusitan, pe care îl consideră un adevărat paradis pentru surfing. Pe litoralul atlantic al regiunii Algarve, surferii sunt ademeniţi de valuri uriaşe, iar atmosfera de aici este foarte asemănătoare celei din Australia sau Hawaii – toate acestea semnificativ mai aproape, adică în cea mai vestică parte a Uniunii Europene. Începătorii sunt aşteptaţi de profesorii acreditaţi - ce vorbesc fluent limba engleză - ai federaţiei de specialitate din Portugalia, care după câteva ore de curs petrecute pe mal, îşi duc elevii şi în larg. Iar peisajul este extraordinar: pe plaja calmă Odeceixe se simte parfumul trandafirilor de pe stânci, iar pe vârful stâncilor se pot odihni la apus de soare toţi cei care au obosit să stea pe creasta valurilor. Amoreira, aflată la gura râului Aljezur, formează un sistem de lagune deosebit de frumos, în vreme ce în golful Arrifana, în formă de scoică, sau pe plaja Monte Clerigo, se poate face baie şi în „piscinele" naturale dintre stânci. Iar cei care pe lângă surfing mai au chef şi timp de activităţi turistice clasice pot vizita capitala regiunii, Faro, care pe lângă monumentele istorice este recunoscută şi pentru viaţa de noapte.

Spania – pentru începători şi avansaţi

Foto: Unsplash

Surfingul nu e un sport ce poate fi învăţat în doar o săptămână de vacanţă. Asimilarea tehnicilor corecte poate dura chiar şi ani de zile. Cu toate acestea, încă din prima zi surfingul este foarte distractiv. Pentru învăţarea tehnicilor de bază, unul dintre cele mai potrivite locuri din Europa este „Costa de la Luz", aflată în sudul Peninsulei Iberice. De-a lungul litoralului atlantic dintre Cadiz şi Tarifa, furtunile îndepărtate din larg se transformă în valuri numai bune pentru surfing – cea mai bună perioadă este de toamna până primăvara, dar şi în timpul verii se poate practica surfing pe valuri care uneori se ridică la înălţimea de 3 metri. Astfel, locul este popular şi în rândul profesioniştilor acestui sport. Nu întâmplător, surfingul a devenit o adevărată industrie în această regiune: firmele care predau cursuri de profil şi care închiriază echipamente sunt din ce în ce mai numeroase. Tarifa este unul dintre cele mai propice locuri pentru învăţarea surfingului, pe plaja denumită „Los Lances" a micului orăşel valurile venind cu suficientă putere. Tarifa are însă golfuri perfecte şi pentru avansaţi şi pentru profesionişti, în vreme ce dintre localităţile Costei de la Luz, „El Palmar" se mândreşte cu cea mai îndelungată perioadă de surfing. Orăşelul aflat la doar 60 km de Strâmtoarea Gibraltar este centrul surfingului andaluz, unde cei mai mulţi localnici urcă pe placa de surf în fiecare weekend.

AMI MÉG ÉRDEKELHET