Tbilisi, o mină de aur în stil brutalist – 5 clădiri emblematice

Cei atrași de marginile tăioase de la distanță, nefinisate când sunt văzute din apropiere, de betonul brut, clădirile monumentale, deci de tot ceea ce presupune stilul brutalist, găsesc în Tbilisi un sit uimitor de bogat

Blocurile Nutsubidze Platon ale cartierului Saburtalo din Tbilisi sunt construcții speciale: lumânări trunchiate din beton pe versantul dealului, conectate prin coridoare suspendate. Aceste case rezidențiale sunt destinații populare pentru turiștii care vin în oraș, cel puțin pentru cei atrași de arhitectura brutalistă reevaluată acum câțiva ani. Iar „oferta” este bogată din ambele – și din clădiri brutaliste și din călători curioși. Numărul tot mai mare al acestora din urmă se datorează afacerilor private și publice care se folosesc de renașterea tendinței, oferind tururi tematice.

Ce este brutalismul?

Curentul brutalist a început în Anglia în anii 1950 și a fost popular în toată lumea până la mijlocul anilor ’70. Trăsătura caracteristică a acestuia este utilizarea netencuită a betonului armat – numele mișcării venind din expresia franceză „beton brut”. În anii 1980 stilul a căzut în dizgrație în arhitectură, ajungând chiar în banca acuzaților; clădirile au fost atunci asociate cu semnificații mai puțin benefice, cum ar fi criminalitatea sau depresia – la care, bineînțeles, în anumite cazuri au contribuit și diferitele stiluri de graffiti de pe pereți. Deși indicele de popularitate al brutalismului crește din nou de câțiva ani, percepția sa rămâne în continuare extremă: este primit cu reticență sau venerat în mod aproape religios.

Dar revenind la Tbilisi: evident că nu tot orașul are o amprentă brutalistă, arhitectura reflectând istoria sa veche de secole: clădiri medievale, neoclasice, Beaux-Arts, Art Noveau, staliniste și moderne se amestecă pe ambele maluri ale râului Kura. Totuși, nu există nicio îndoială că cei atrași de tendința brutalistă trebuie să vină aici. Cu ajutorul câtorva clădiri și structuri emblematice, vă vom arăta de ce.

​Nutsubidze Plato

Foto: Shutterstock

Construit în 1974–1976

A mai fost vorba de blocurile Nutsubidze Plato și podurile (coridoarele suspendate) care leagă marile case rezidențiale. Cele trei clădiri, „ieșite” din coasta dealului nu au fost create în niciun caz pentru a servi drept monument arhitectural, dar datorită valului recent de nostalgie, complexul rezidențial a câștigat un fel de statut de cult printre fanii arhitecturii brutaliste. Plimbându-ne pe serpentina de sub clădirile înalte deteriorate, dar încă funcționale, să nu uităm: deasupra noastră se ridică o amintire emfatică a trecutului turbulent al țării. De pe podul suspendat se poate vedea orașul – care este o experiență total diferită.

Vechiul Muzeu Arheologic

Foto: reinisfischer.com

Construit în 1988

Forma neobișnuită de cerc a fostului muzeu arheologic nu este singura surpriză: intrarea care duce în sala principală de expoziții se află în partea din spate a clădirii. Selecția locației nu a fost lăsată la voia întâmplării: suntem lângă unul dintre cele mai importante situri arheologice din Tbilisi. Deși instituția a fost închisă cu ani în urmă, iar materialul expozițional transferat la Muzeul Național, clădirea din vârful dealului merită în sine plimbarea. Panorama este bonus: o vedere uluitoare asupra Parcului Digomi și practic asupra întregului oraș.

Clădirea fostului minister al construcțiilor de drumuri

Foto: Shutterstock

Construit în 1975

„Tetrisul georgian”. În momentul în care visa la clădirea care mai târziu avea să ocupe 11.000 mp cu niveluri în consolă, unul dintre proiectanți, George Chakhava a ocupat și funcția de viceministru al construcțiilor de autostrăzi, și astfel a apărut situația „specială” de a fi simultan și client și constructor. A ales o locație complexă pentru construcție: pe panta ușoară dintre Drumul Gagarin și cheiul Kura diferența de înălțime este de aproximativ 33 de metri. „Întotdeauna m-a impresionat abilitatea țăranului georgian simplu de a-și construi casa acolo unde peisajul este izbitor, plasând uneori frumusețea naturii înaintea propriilor sale considerente de confort” – a scris George Chakhava despre propria operă. Clădirea este în prezent sediul Bank of Georgia.

Palatul ceremoniilor

Foto: Wikimedia

Construit în 1985

Palatul de nunți sau Palatul ceremoniilor – așa cum sugerează și numele, a fost construit în primul rând ca loc pentru nunți, deși a îndeplinit și alte funcții. Prototipul bisericii sovietice în stil nou este o clădire bogată în simboluri și referințe istorice: clopotele și ceasurile din cupolă sunt decorate cu semne zodiacale, iar spațiile rotunjite ale clădirii pot fi văzute ca o reinterpretare specifică a bolților bisericilor ortodoxe. În 2002, un oligarh georgian a cumpărat clădirea care se deteriora, folosind-o ca reședință personală – până la moartea lui în 2008. În 2013, palatul a fost închiriat unei companii de evenimente private, găzduind acum nunți și evenimente corporative.

Cronica Georgiei

Foto: Shutterstock

Construit în 1985

Numit și Stonehenge din Tbilisi, monumentul istoric este format din 16 coloane de 30 de metri, care prezintă poveștile reginelor, eroilor și regilor antici. Pe panourile din partea de jos episoadele din viața lui Hristos au rămas neterminate. Probabil pe vecie...

AMI MÉG ÉRDEKELHET