Pagina de înregistrare pentru intrarea în Veneția a devenit activă

Marți, 16 ianuarie, a fost lansat site-ul de înregistrare online VenicePass, care permite rezervarea în avans a biletelor de intrare pentru Veneția.

Foto: Shutterstock


Municipalitatea din Veneţia a început marţi să pună în vânzare bilete de intrare de cinci euro, o taxă aplicată primăvara şi vara turiştilor care vin doar pentru o zi în Palatul Dogilor, victimă a turismului în masă, relatează Agerpres.

Timp de 29 de zile în total pe o perioadă cuprinsă între 25 aprilie şi 14 iulie, sezonul turistic de vârf, turiştii de o zi vor trebui să achiziţioneze acest bilet pentru a intra în oraşul vechi între orele 08:30 şi 16:00, ora locală. Site-ul de cumpărare a biletelor a fost deschis marţi pe adresa cda.ve.it, în engleză şi italiană.

Foto: Shutterstock

Cu toate acestea, sunt prevăzute numeroase scutiri, în special pentru copiii cu vârsta sub 14 ani, studenţi sau membri ai forţelor de ordine. În cadrul acestui program aprobat anul trecut nu este prevăzută nicio limită a numărului de vizitatori. De asemenea, începând cu luna iunie, grupurile vor fi limitate la 25 de persoane - sau aproximativ jumătate din capacitatea unui autocar turistic. Utilizarea difuzoarelor de către ghizi turistici, va fi, de asemenea, interzisă. Aceste proiecte auca obiectiv principal descurajarea vizitatorilor de o zi care contribuie la aglomerarea oraşului, renumit în întreaga lume pentru operele de artă, podurile şi canalele sale şi care face parte din 1987 din patrimoniul mondial al UNESCO.

Foto: Shutterstock

Aproximativ 3,2 milioane de turişti au petrecut noaptea în centrul istoric al Veneţiei în 2022, potrivit datelor oficiale, o cifră care nu include miile de vizitatori care merg acolo doar pentru o zi. "Veneţia este primul oraş din lume care aplică acest sistem, care va putea servi drept exemplu pentru alte oraşe fragile, care trebuie protejate", a declarat primarul Luigi Brugnaro."Nu este o revoluţie, ci primul pas al unui sistem care reglementează accesul vizitatorilor în ziua respectivă", a explicat Brugnaro, precizând că obiectivul este "calitatea vieţii în oraş".

AMI MÉG ÉRDEKELHET