Revine cultura hamamurilor otomane! La Istanbul, băile istorice reînvie tradiţia

Recent, hamamul Zeyrek Çinili, construit acum cinci sute de ani sub domnia lui Suleyman Magnificul de către Sinan, celebrul său arhitect, şi-a redeschis porţile şi bazinele după treisprezece ani de lucrări încetinite de descoperiri arheologice. "Restaurarea s-a transformat într-un şantier arheologic", a explicat pentru AFP Beril Gür Tanyeli, directoarea muzeului înfiinţat în incintă pentru a urmări istoria şi tradiţia băilor în timpul otomanilor. "Odată cu descoperirea a circa 3.000 de fragmente de faianţă, am înţeles în sfârşit de ce se numea hamamul Çinili", care în turcă înseamnă "acoperit cu faianţă".

Tradiţionala faianţă albastră de Iznik care decora băile fusese produsă special pentru ele şi nu avea egal în alte hamamuri. Majoritatea au avut de suferit în urma incendiilor şi a cutremurelor care au devastat incinta sau au fost vândute anticarilor europeni în secolul al XIX-lea, însă unele sunt încă la locul lor. Lucrările au scos la lumină şi câteva cisterne bizantine sub hamam. "Se crede că Sinan, arhitectul, a ales să instaleze hamamul pe cisterne, folosindu-le drept fundaţie şi, desigur, ca sursă de aprovizionare cu apă", explică Tanyeli. În Roma antică, cultura băilor era deja foarte importantă, iar "comercianţii obişnuiau să se spele înainte de a intra în oraş, folosind băile situate la intrare", explică arheologul Gürol Tali pentru AFP. Însă, sub otomani cultura băii cunoaşte epoca sa de aur, ritualul simbolizând atât curăţenia trupului, cât şi puritatea sufletului.

- adăugă Gürol Tali. În condiţiile în care casele din acea perioadă nu aveau apă curentă, hamamurile au fost un loc esenţial al vieţii cotidiene până în secolul al XIX-lea. Conform unui recensământ din 1638, Istanbulul, capitala politică a imperiului, avea 14.536 de băi publice şi private, indică muzeul. Iar tradiţia a supravieţuit în pofida apariţiei robinetelor de acasă. "Restaurarea băilor istorice din Istanbul şi utilizarea lor regulată sunt poate cele mai eficace modalităţi de a transmite acest patrimoniu generaţiilor viitoare", este de părere specialistul.

O altă baie din aceeaşi epocă, hamamul Beyazit II, a fost de asemenea restaurată timp de mai mulţi ani înainte de a-şi redeschide porţile în 2015 ca muzeu, sub conducerea Universităţii din Istanbul. Acest hamam era cel mai important de la vremea sa, iar unii istorici cred că între zidurile sale un celebru îngrijitor de baie - sau "tellak" - numit Halil a pus la cale răsturnarea sultanului Ahmed al III-lea în 1730. Pentru Manolya Gökgöz, responsabilă de comunicare la hamamul Çemberlitaş, care, aşa cum se întâmplă adesea, se învecinează cu moscheea omonimă şi este o altă realizare a lui Sinan, legătura este mai personală - bunica ei lucra acolo ca "natir", una dintre ajutoarele din zona femeilor. Tradiţia continuă, dar în prezent mai ales datorită turiştilor. "În trecut, mergeam la hamam cu mamele şi bunicile noastre. Astăzi, 70% dintre clienţii noştri sunt turişti străini", a spus ea. Turiştii plătesc un preţ destul de mare pentru această plăcere, adesea peste 100 de euro. Dar "hamamul nu este un lux, ci o necesitate", insistă ea. "Chiar şi cu apă de la robinet, trebuie să păstrăm această tradiţie", este de părere Gökgöz.