UNESCO a remarcat, în sfârșit, „casele zânelor” străvechi ale Italiei

Originea lor coboară până în mileniul al IV-lea î.Hr., la cultura Ozieri. În spațiile ascunse sub pământ, tăiate în calcar, moartea era dublată de ideea renașterii. Din peste 3.500 de morminte cunoscute, aproximativ 220 au fost pictate cu ocru roșu și decorate cu motive de coarne de taur – simboluri ale fertilității, forței și reînnoirii.

Folclorul a adăugat propriul strat de sens: janas, ființe feminine asemănătoare zânelor, îmbrăcate în roșu și strălucind în lumina lunii, i-ar fi învățat pe oameni să coacă pâine, apoi se întorceau cântând în locuințele lor din stâncă. Se spune că cine pășește într-o astfel de „casă” iese cu o fărâmă din farmecul ei.

Domus de janas apar în multe zone ale insulei. Lângă Porto Torres, complexul Su Crucifissu Mannu, cu 22 de camere, impresionează prin amploare; aici s-a identificat recent, pe un craniu masculin, urmele unei intervenții chirurgicale vechi de circa 3.500 de ani. Mai la sud, pe colinele din Sennori, printre smochini și măslini, reapar morminte de cult cu pereți pictați în roșu cu capete de taur – „coarne sacre” care trimit la o putere dincolo de lume. Pe platoul Mesu ’e Montes (430 m), plafoanele și cornișele camerelor reproduc formele locuințelor de odinioară, pentru ca trecerea spre „o viață nouă” să fie mai firească. Urmele pigmentului roșu și adânciturile tăiate în piatră sunt încă vizibile – martori ai riturilor de reînnoire.

În interiorul insulei, necropola Sos Furrighesos funcționa deja în epoca bronzului, cu peste 3.200 de ani în urmă. Pe cele trei niveluri ale sale se văd peste 140 de petroglife: spirale, motive cu coarne, semne geometrice. Aceste forme trăiesc și astăzi în meșteșugurile sardiniene – în țesături și ceramică –, legând, discret, prezentul de epoca pietrei. În sud, sub stejarii din Pranu Muttedu, se deschide un peisaj aproape mitic: peste o sută de morminte și trei menhire preistorice alcătuiesc un ansamblu coerent. Localnicii spun că acest „loc de joacă străvechi” a fost deopotrivă refugiu și spațiu sacru – un punct de întâlnire între natură și spiritul uman.