2024-06-04
Cât va costa o vacanță anul acesta pe litoralul din Bulgaria?
Sezonul turistic de vară din Bulgaria a început, iar hotelurile de la Marea Neagră îşi primesc deja oaspeţii. O chestiune arzătoare în mintea tuturor este cât va costa un sejur la mare anul acesta.
Conform oficialilor din sectorul turismului, deşi preţurile cresc moderat comparativ cu anul trecut, raportul calitate-preţ în Bulgaria rămâne competitiv faţă de ţările vecine. Pachetele turistice pentru o săptămână la ţărmul Mării Negre au crescut cu 3% - 15%. Evoluţia vine pe fondul creşterii costurilor operaţionale pentru hotelieri şi resorturi. Cel mai semnificativ avans al preţurilor se observă în iulie şi în august, deşi unele unităţi au reuşit să menţină un nivel apropiat de cel din 2023.

Foto: Shutterstock
Pentru o familie alcătuită din trei membri, o vacanţă de şapte zile la ţărmul bulgar al Mării Negre ar putea costa între 2.000 leva (1.023 euro) şi 7.000 leva (3.580 euro), în funcţie de locaţie şi categoria hotelului, informează Agerpres. În pofida majorărilor, vacanţele în ţările vecine Grecia sau Turcia încă sunt mult mai scumpe. Pentru a atrage vizitatori în iunie, când preţurile sunt mai scăzute decât în iulie şi în august, hotelierii oferă diverse facilităţi, cum ar fi servicii de spa şi transfer gratuit pentru călătorii individuali.

Foto: Shutterstock
Industria se aşteaptă la o creştere a numărului de turişti comparativ cu 2023, în special din Polonia, Cehia, Slovacia, Germania şi Marea Britanie. Totuşi, deficitul de forţă de muncă s-a adâncit, în pofida unei creşteri salariale de 10-15% pentru angajaţii din resorturi. Pentru rezolvarea deficitului de angajaţi, angajatorii din turism se bazează pe forţa de muncă din Uzbekistan, Kîrgîzstan, Bangladesh şi Turcia.
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!


