2024-11-18
Un oraș din România se află în topul destinațiilor europene recomandate pentru un Crăciun alb
Una dintre consecințele schimbărilor climatice este că, în ultimii ani, Crăciunurile albe sunt din ce în ce mai rare. Dar dacă dorești să călătorești în acest an, iată câteva locuri unde vei vedea multă zăpadă, dar puțini turiști.
Islanda sau Rovaniemi din Finlanda, casa lui Moș Crăciun, sunt vizitate de turiști din toate colțurile lumii, în fiecare an, în perioada Crăciunului. Dar putem avea vacanță cu zăpadă și în locuri care nu sunt inundate de călători. Un studiu recent al companiei de transport maritim DFDS a analizat destinațiile pe care trebuie să le vizitezi dacă îți dorești un Crăciun alb, fără aglomerația din cele mai importante târguri festive din Europa. Studiul a analizat cantitatea de zăpadă care a căzut pe 25 decembrie în 164 de orașe europene începând cu anul 2000. Lista a fost apoi restrânsă la locurile al căror nume a fost cel mai rar tastat pe Google.
În fruntea listei se află cel mai nordic oraș din Suedia, Kiruna, unde există 70% șanse de ninsoare pe 25 decembrie. Orașul, situat la 145 de kilometri nord de Cercul Polar Arctic, nu se așteaptă să fie deloc aglomerat, cu numai 100 de persoane pe lună care introduc numele Kiruna în căutările Google. Prin comparație, alte destinații de iarnă sau de Crăciun din Europa sunt căutate în medie de 1.170 de ori. Pe locul al doilea se află Lillehammer, Norvegia, gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă din 1994, cu 65% șanse de a avea un Crăciun alb, urmat de cel mai vechi oraș din Finlanda, Turku, cu 57% șanse. Brașovul a intrat și el în top, cu 43% șanse de a avea un Crăciun alb sub Tâmpa. Însă, probabil că cei care au întocmit lista nu au luat în calcul mulțimile care se înghesuie la Poiana Brașov din apropierea orașului.
- 1. Kiruna (Suedia) 70%
- 2. Lillehammer (Norvegia) 65%
- 3. Turku (Finlanda) 57%
- 4. Tallinn (Estonia) 57%
- 5. Innsbruck (Austria) 52%
- 6. Oslo (Norvegia) 52%
- 7. Bergen (Norvegia) 48%
- 8. Brașov (România) 43%
- 9. Stavanger (Norvegia) 43%
- 10. Lucerna (Elveția) 39%
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!