5 dintre destinațiile de top din lume pentru iubitorii de flori 5 dintre destinațiile de top din lume pentru iubitorii de flori

2026-01-06

  • Drive
  • Destinații
  • 5 dintre destinațiile de top din lume pentru iubitorii de flori

5 dintre destinațiile de top din lume pentru iubitorii de flori

Da Lat, Vietnam

Cunoscut ca orașul a mii de flori, Da Lat, capitala industriei florale din Vietnam, găzduiește numeroase parcuri, fiecare decorând localitatea cu flori colorate și spații verzi minunate. Putem să ne petrecem zilele explorând Grădinile de Flori Da Lat, rătăcind între mii de crizanteme, crini parfumați și diversele orhidee care au făcut faimos acest oraș.

Foto: Pixabay

Amsterdam, Olanda

Renumit pentru piețele sale de flori pline cu lalele, Amsterdam oferă și un alt spectacol al colaborării dintre om și natură. Anul acesta, parcul Keukenhof, aflat la 38 de km de Amsterdam şi doar 22 km de aeroportul Schiphol, este deschis publicului între 24 martie şi 15 mai. Înfiinţat în anul 1949 de către primarul localităţii, parcul de 32 de hectare are ca scop prezentarea florăriilor şi horticultorilor din Olanda. Aici sunt plantați anual 7 milioane de bulbi.

Foto: Pixabay

Victoria, Canada

Grădinile Butchart situate lângă Victoria pe Insula Vancouver au peste 900 de soiuri de plante pe 55 de hectare de grădini. Deschis tot timpul anului, locul se mândrește cu grădini inspirate de întregul mapamond, inclusiv cu plante exotice – de la copacii mediteraneeni până la cireșii japonezi. De asemenea, orașul colonial cu o istorie bogată oferă numeroase alte puncte de interes turistic, care atrag anual în jur de 3,5 milioane de vizitatori.

Foto: Unsplash

Funchal, Portugalia

Funchal este cunoscut pentru varietatea de grădini și crame de vin. Grădina Botanică Madeira poate fi vizitată pe tot parcursul anului. Pe lângă priveliștea panoramică asupra orașului, grădina găzduiește peste 2.000 de specii de plante, iar cei care doresc mai multe informații științifice asupra plantelor pot vizita Muzeul de Istorie Naturală.

Foto: Pixabay

Toowoomba, Australia

Toowoomba găzduiește o mulțime de grădini de flori, de la Parcul Reginei până la Expoziția Toowoomba – toate oferă o oază maiestuoasă a horticulturii ce sărbătorește flora și fauna locală. Primăvara, turiștii și localnicii se îndreaptă spre Parcul Laurel Bank, de 4,5 hectare, cu peisaje spectaculoase, o grădină parfumată, o colecție de copaci exotici, un loc de joacă, zonă de picnic și foișor.

Foto: Pixabay

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!