2026-05-22
Grecia în doi: 5 insule ideale pentru o vacanță romantică
Satele văruite în alb, plajele aurii, străduțele acoperite de bougainvillea mov și tavernele cu vedere spre mare au transformat de mult insulele Greciei în locuri ideale pentru vacanțe romantice. Fie că este vorba despre seri animate sau despre liniștea golfurilor ascunse, aceste cinci insule pot fi alegeri inspirate pentru o vacanță în doi.

Santorini rămâne una dintre cele mai cunoscute destinații ale Greciei, însă farmecul ei este greu de contestat. Peisajele spectaculoase, plajele cu nisip negru și roșu, hotelurile amenajate în case săpate în stâncă și apusurile desprinse parcă din cărți poștale atrag an de an vizitatori. Deși mulți turiști își petrec mare parte din sejur pe străzile din Oia și Fira, capitala insulei, Santorini are și colțuri mai liniștite. Vothonas merită o oprire pentru casele săpate în stâncă și atmosfera calmă. Pentru o cină idilică, Exo Gonia oferă un cadru potrivit, mai ales în curtea restaurantului Aroma Avlis, înconjurată de viță-de-vie și flori.

Mykonos este numită adesea „Ibiza Greciei”, iar reputația nu este întâmplătoare. Insula atrage cuplurile care vor să se plimbe ziua pe faleza din Mica Veneție, să-l caute pe celebrul pelican local, Petros, iar seara să privească marea colorată de lumina apusului de pe terasa unui bar elegant. La lăsarea serii, morile de vânt devin un decor deosebit, iar cei care au timp pot face o excursie de o zi pe insula vecină Delos, unul dintre cele mai importante situri arheologice din Grecia. În Mykonos există plaje mai liniștite, precum cele din Agios Ioannis, dar și locuri pentru cei care preferă cluburile de pe țărm, cum este Super Paradise.

Cea mai mare insulă a Greciei este atât de diversă încât fiecare regiune pare o destinație aparte. În vest, Chania cucerește prin portul venețian, aleile pline de atmosferă și nisipul roz de la plaja Elafonisi. În est, tavernele autentice din Sitia și plajele cu palmieri de la Vai oferă refugii liniștite. Cei care caută spiritul din Chania, dar într-un cadru mai domol, pot alege orașul de coastă Rethymnon. Agios Nikolaos își construiește farmecul romantic prin vechile kafenio, țărmurile scăldate în lumină și lacul Voulismeni, cunoscut drept „lacul fără fund”.

Kimolos este potrivită pentru cei care visează la o insulă grecească lentă și tăcută. Aflată la mică distanță cu feribotul de Milos, mica insulă pare aproape nelocuită, cu plaje retrase, mare de un albastru intens și viță-de-vie aurie. Pentru o cazare aparte, merită luate în calcul apartamentele amenajate în fostele case pescărești syrmata de pe țărm. Iar când liniștea devine prea adâncă, Chora își deschide străzile pietruite, la Ellinika se poate înota cu mască printre ruinele unui oraș antic scufundat, iar la Goupa se pot vedea filme sub cerul înstelat, într-un cinematograf în aer liber.

Cunoscută pentru marmura sa, Tinos păstrează detalii romantice. Insula din Ciclade a fost modelată de vânturi care aduc răcoare chiar și vara, iar relieful sălbatic o face potrivită pentru aventură. De la Tinos Rent a Moto se poate închiria un scuter, util pentru a ajunge în colțurile ascunse ale insulei. Koumelas se agață de stânci deasupra mării, iar piscina naturală este încadrată de o fostă carieră de marmură. Din experiența romantică fac parte și cramele locale. La Vaptistis se produc vinuri cu personalitate din soiurile de struguri ale insulei. La apus, restaurantul To Thalassaki este o alegere inspirată, datorită terasei cu vedere la mare.
(CNT)
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!


