2026-02-25
Majorare drastică într-una dintre cele mai populare destinații din Europa: taxa turistică urcă până la 15 euro pe noapte
Turiștii care ajung în Barcelona ar putea plăti până la 15 euro pe noapte taxă turistică, după ce autoritățile au decis să ridice nivelul acesteia la unul dintre cele mai mari din Europa, măsură legată de limitarea turismului excesiv și de finanțarea locuințelor accesibile, potrivit Reuters.
Parlamentul regional al Cataloniei a adoptat o lege care dublează, din aprilie, taxa plătită de oaspeții hotelurilor din Barcelona. Plafonul urcă la 10–15 euro pe noapte, de la 5–7,5 euro în prezent, în funcție de categoria unității de cazare, iar orașul va avea libertatea să aplice niveluri mai ridicate în limitele intervalului permis. Impactul se vede clar la hotelurile de patru stele, categorie în care se află aproape jumătate dintre hotelurile din Barcelona: un cuplu care stă două nopți ar putea achita cu 45,60 euro în plus, deoarece autoritățile locale vor putea percepe până la 11,4 euro pe noapte, pentru fiecare persoană. La cinci stele, taxa poate ajunge la 15 euro pe noapte. Pentru pasagerii de croazieră, nivelul rămâne în jur de 6 euro.

Catalonia caută o soluție la nemulțumirile tot mai vizibile ale locuitorilor, care reclamă numărul excesiv de vizitatori și susțin că presiunea turistică împinge în sus prețurile locuințelor, pe fondul extinderii închirierilor pe termen scurt. Conform textului legii, 25 % din veniturile strânse din taxa turistică vor fi direcționate către măsuri pentru criza locuințelor din oraș, inclusiv proiecte de locuințe accesibile.

În paralel cu majorarea taxei turistice, Barcelona a anunțat că vrea să elimine închirierea pe termen scurt către turiști a locuințelor cu licență (de tip Airbnb), astfel încât, până în noiembrie 2028, să nu mai fie valabile autorizațiile pentru cele peste 10.000 de apartamente turistice licențiate în prezent, care nu ar mai urma să fie reînnoite. Până atunci, cei care oferă astfel de cazări vor plăti 12,5 euro pe noapte, în creștere de la 6,25 euro. Înainte de aceste majorări, Barcelona se afla deja pe locul 11 în clasamentul Holidu pentru 2025, după Amsterdam, unde turiștii plăteau cel mai mult în Europa – 18,45 euro pe zi.

Proprietarii de hoteluri se tem însă de consecințe neintenționate și nu sunt siguri dacă noul nivel va alunga prea mulți dintre cei aproximativ 15,8 milioane de turiști care vizitează anual orașul. Barcelona se află și între primele patru destinații pentru conferințe la nivel mondial, potrivit consiliului consultativ al turismului, iar participanții la evenimente nu vor fi scutiți de la plata taxei.
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!


