Vrei mare, liniște și peisaje? Aceste insule sunt pe val în 2026 Vrei mare, liniște și peisaje? Aceste insule sunt pe val în 2026
Naxos, Grecia
Foto: Shutterstock

2025-11-03

  • Drive
  • Destinații
  • Vrei mare, liniște și peisaje? Aceste insule sunt pe val în 2026

Vrei mare, liniște și peisaje? Aceste insule sunt pe val în 2026

Insulele rămân un pariu sigur pentru concedii: sunt înconjurate de apă, iar dimensiunea lor le face, de multe ori, ușor de explorat într-o singură vacanță. În plus, ritmul e, de regulă, mai blând: nu simți că alergi dintr-un loc în altul, ci ai timp să descoperi pe îndelete, în felul tău. Dacă te gândești deja unde să pleci în 2026, un top votat de public poate fi un punct bun de plecare.

Condé Nast Traveler a publicat și în acest an lista Reader's Choice Awards, realizată pe baza voturilor cititorilor. Destinațiile sunt evaluate în mai multe categorii, iar insulele au propriul clasament. În selecție apar nume din aproape toate regiunile lumii – de la Caraibe la Europa și până în Asia –, iar punctajele arată cât de mulțumiți au fost cei care le-au vizitat.

Image
Capri
Foto: Shutterstock

În Europa, primul loc i-a revenit insulei Naxos din Grecia, urmată de Ibiza (Spania) și Capri (Italia). Naxos a strâns 95,71 puncte, Ibiza 93,06, iar Capri 92,8. Interesant este că Regatul Unit a fost tratat separat în listă: aici, Insulele Scilly au primit 98,85, iar Guernsey, din Insulele Canalului, 98,57 puncte de satisfacție.

 

Image
Insulele Scilly
Foto: Shutterstock

Chiar dacă nu vorbim despre o destinație mediteraneană, Marea Britanie are, la rândul ei, locuri potrivite pentru zile la malul mării. Pe lângă Hebridele sălbatice – clasate pe poziția a patra –, ies în evidență Insulele Scilly, o alegere inspirată pentru cei care vor să stea departe de aglomerație. Dincolo de plajă și plimbări cu barca, găsești crame apreciate (cea mai cunoscută este St Martin’s Vineyard), dar și opțiuni pentru echitație, drumeții, observarea faunei și ture cu bicicleta.

Topul european
  1. Naxos, Grecia
  2. Ibiza, Spania
  3. Capri, Italia
  4. Hvar, Croația
  5. Insulele Canare, Spania
  6. Mallorca, Spania
  7. Sicilia, Italia
  8. Creta, Grecia
  9. Madeira, Portugalia
  10. Corfu, Grecia
  11. Rodos, Grecia
  12. Skiathos, Grecia
  13. Corsica, Franța
  14. Mykonos, Grecia
  15. Cipru
  16. Sardinia, Italia
  17. Folegandros, Grecia
  18. Santorini, Grecia
  19. Malta
  20. Insulele Azore, Portugalia

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!