2024-08-03
Atât veneţienii, cât şi vizitatorii orașului au salutat noile limitări privind turismul
Noile reguli din Veneția, introduse în scopul limitării mărimii grupurilor de turişti, sunt cele mai recente încercare a autorităţilor locale de a reduce impactul generat de mulţimile de vizitatori asupra oraşului-lagună.
Grupurile de turişti vor fi limitate la 25 de persoane, iar ghizii nu vor avea voie să folosească megafoane atunci când conduc grupurile de turişti, ca parte a unui demers menit să protejeze liniştea rezidenţilor, informează Agerpres. ''Cred că este benefic'', a declarat pentru Reuters Edie Rubert, o localnică în vârstă de 81 de ani. ''Ar fi şi mai bine să se reducă mai mult. Pentru că nu poţi merge pe străzile înguste de-a lungul canalelor atunci când aceste grupuri sunt aici'', a adăugat ea, spunând că situaţia este şi mai rea atunci când trebuie să-şi folosească căruciorul pentru cumpărături.
În aprilie, Veneţia a devenit primul oraş din lume care a introdus un sistem de plată pentru turişti în cadrul unui experiment menit să-i descurajeze pe vizitatorii de o zi să vină în oraş în perioadele de vârf. Sebastian Fagarazzi, cofondator al ''Venezia Autentica'' Tourist Enterprise, a spus că e nevoie de acţiuni suplimentare. ''Este probabil o decizie bună, dar nu va fi suficient. Turismul din Veneţia a alungat 72% dintre rezidenţi în ultimii 70 de ani, doar 28% au mai rămas'', a spus el.
''Drept urmare, nu este suficient să facem grupuri mai mici sau să cerem oamenilor să plătească o mică taxă turistică. Turismul trebuie regândit astfel încât să fie susţinută comunitatea locală'', a adăugat Fagarazzi, a cărui organizaţie intenţionează să încurajeze un turism mai sustenabil. Restricţiile, care vizează centrul oraşului, dar şi insulele Murano, Burano şi Torcello, au fost apreciate şi de unii dintre turişti. ''Da, cred că e bine. Adică e foarte, foarte congestionat în multe locuri'', a spus Mark Kerr, aflat în vizită din Scoţia. ''Ieri am fost la Bazilica Sfântul Marcu, iar cozile de la intrare erau masive, cred aşadar că este nevoie să fie gestionat cumva, este cel mai bun cuvânt care îmi vine în minte''.
Citește și asta
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!