De ce este nevoit să plafoneze numărul vizitatorilor parcul arheologic Pompeii? De ce este nevoit să plafoneze numărul vizitatorilor parcul arheologic Pompeii?
Foto: Shutterstock

2024-11-12

  • Drive
  • Destinații
  • De ce este nevoit să plafoneze numărul vizitatorilor parcul arheologic Pompeii?

De ce este nevoit să plafoneze numărul vizitatorilor parcul arheologic Pompeii?

Parcul arheologic antic roman Pompeii, situat în sudul Italiei, a anunţat vineri că va plafona numărul vizitatorilor la 20.000 de persoane pe zi drept răspuns la popularitatea sa în creştere.

Măsura, care va fi aplicată din 15 noiembrie, a fost luată după un vârf de 36.000 de vizitatori pe zi înregistrat duminica trecută, când intrarea a fost gratuită, a mai precizat parcul într-un comunicat. Directorul parcului, Gabriel Zuchtriegel, a declarat că reducerea presiunii umane asupra sitului antic este importantă din motive de conservare şi de siguranţă.

Image
Foto: Shutterstock
Limita nou impusă la Pompeii survine după tentative ale altor destinaţii turistice populare de a controla numărul vizitatorilor, cum ar fi Veneţia, Italia, care a implementat o taxă de intrare.

Anul trecut, peste 4 milioane de persoane au vizitat Pompeii, cu 33,6 % mai multe decât în anul precedent, echivalentul unei medii zilnice de circa 11.200 de persoane, potrivit datelor Ministerului Culturii. Un purtător de cuvânt al parcului a spus că pragul zilnic de 20.000 de vizitatori a fost depăşit doar în zilele de duminică cu acces gratuit şi în trei sau patru zile obişnuite, când accesul se face cu plata biletului de intrare.

Image
Foto: Shutterstock

Intrarea la muzeele italiene este gratuită în prima duminică a fiecărei luni. Preţul unui bilet obişnuit de intrare la Pompeii începe de la 18 euro, informează AGERPRES. Situl este o minune arheologică, care arată ruinele conservate remarcabil alte unui oraş odinioară prosper, acoperit de cenuşă vulcanică, roci şi praf după ce vulcanul Vezuviu a erupt în anul 79 d.Hr. Arheologii fac în continuare descoperiri în acest sit, cum ar fi o casă neobişnuit de mică, decorată cu fresce bine conservate ale unor scene mitologice, prezentată luna trecută.

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!