2024-01-25
Iată care sunt cele mai bune stațiuni de schi din Europa, dacă și après-ski-ul este important pentru tine
Termenul francez après-ski înseamnă "după schi". În principal, se referă la petreceri, dar poate include, de asemenea, jacuzzi, saună, patinaj pe gheață sau o altă activitate socială la alegere, după ce ți-ai dat jos schiurile. Am adunat stațiunile de schi care oferă nu doar o experiență de schi pe cinste, ci și petreceri de neegalat.
Faptul că este una dintre cele mai populare stațiuni de schi din Europa nu este o coincidență, deoarece este o experiență unică să petreci la o altitudine de peste 2.000 de metri. Iar oferta après-ski de la Val Thorens este la fel de generoasă ca și cei 600 de km de pârtii de schi bine întreținute. Medalia de aur pentru distracție o deține La Folie Douce, la o altitudine de 2.600 de metri, unde deseori se pot vedea oamenii dansând pe mese. Nu doar aici, ci și la Bar 360, care oferă o experiență de intensitate similară, oaspeții fiind întreținuți de mulți DJ de talie mondială.
Foto: Instagram
Una dintre cele mai aglomerate stațiuni de schi din Italia are numeroase baruri pentru schiorii obosiți. Dacă dorești să te distrezi pe muzică mixată de DJ la petreceri tematice, du-te la Miky's Club, iar pentru divertisment mai reținut, poți să apelezi la "fratele său mai mic", Mikey's Aperitivo Bar. Cel mai cool loc al stațiunii este Stalet, cu tematică de circ, unde te poți bucura de distracție până la ora 20:00. Este bine de știut că italienii au un mod diferit de a-și împărți ziua, așa că vinurile roșii se savurează cel mai bine la un prânz lung. Urmează un duș lung, iar după aceea începe adevărata distracție.
Foto: Instagram
Mii de schiori sunt atrași de St. Anton cu cei peste 300 de kilometri de pârtii de schi, la care se poate ajunge acum din două direcții, localitățile Lech și Zurs, datorită telescaunului Flexebahn, construit recent. Stațiunea de schi este, de asemenea, una dintre cele mai bune centre après-ski din Austria. Cele mai populare locuri de petrecere sunt cabina disco MooserWirt, respectiv Krazy Kangaruh, unde turiștii savurează o bere, două, alături de un schnitzel vienez deja de pe la prânz.
Foto: Instagram
Schiorii și pasionații de snowboard iubesc zona nu numai pentru pârtiile sale variate, ci și pentru petrecerile care încep după-amiaza. Barul La Rouge este cunoscut și ca "Ibiza pe zăpadă", dar pentru muzică live și concerte, îndreaptă-te totuși spre Farinet. Mulți schiori ajung seara la Farm Club, unde au petrecut și celebrități precum David Bowie, James Blunt, Ed Sheeran și Roger Federer.
Foto: Facebook
Această populară stațiune de schi din Franța găzduiește aproximativ 300 de kilometri de pârtii marcate, precum și o serie de "pârtii libere" fără trasee. După ce își dau jos schiurile, majoritatea oamenilor se îndreaptă spre barul La Folie Douce, deschis în 1980, unde sunt așteptați de un program variat de evenimente, de la concerte de saxofon, la spectacole de cabaret. Pentru muzică live și DJ, vizitează Cocorico, iar pentru o experiență mai relaxată, Grand Marnier și Rosee Blanche. Iar dacă nu vrei să te relaxezi după ora de închidere de seară, mergi pe ringul de dans de la Dick's Tea Bar sau de la Bananas.
Foto: Instagram
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!