Țara comparată cu Coreea de Nord, dar care primește totuși turiști

Țara, de peste două ori mai mare decât România, are o populație pe care estimările internaționale o plasează, de regulă, între 7 și 8 milioane de locuitori, în funcție de sursă. Statul postsovietic și-a câștigat independența în 1991, iar economia sa este determinată în mare parte de rezervele importante de gaze naturale. Din 2022, la conducerea țării se află Serdar Berdimuhamedow, în timp ce tatăl său, Gurbanguly Berdimuhamedow, rămâne un actor-cheie al sistemului de putere, ca „lider național” și în fruntea Consiliului Popular (Halk Maslahaty). Viața de zi cu zi vine definită de numeroase reguli și norme nescrise, greu de urmărit dintr-o perspectivă europeană. La Așgabat, de pildă, potrivit relatărilor unor călători, trebuie luate în calcul și restricții de circulație pe timp de noapte, iar peisajul urban este accentuat nu doar de clădirile din marmură albă, ci și de cromatica foarte uniformă a mașinilor: nuanțele de alb și argintiu sunt vizibil predominante.

Comunicarea rămâne, la rândul ei, un teren sensibil. Internetul funcționează adesea cu întreruperi, mai multe servicii de rețele sociale și de mesagerie sunt greu accesibile sau deloc, iar la fotografiere este nevoie de prudență: surprinderea anumitor clădiri, instituții, locuri considerate „sensibile”, precum și a persoanelor în uniformă poate provoca ușor neplăceri. Chiar și așa, asta nu înseamnă că Turkmenistanul este complet inaccesibil pentru călătorii curioși – ci doar că intrarea în țară și șederea acolo cer mult mai multă disciplină decât de obicei.

Intrarea în Turkmenistan rămâne condiționată de viză, iar, în practică, cea mai simplă (și adesea singura cu adevărat sigură) cale este să gestionezi formalitățile printr-un partener local autorizat sau printr-o agenție de turism. În sistemul clasic, în multe cazuri era necesară și o scrisoare de invitație. În același timp, în ultima perioadă autoritățile au încercat, în mai mulți pași, să simplifice intrarea: în 2025, de exemplu, au fost adoptate modificări legislative care prevăd introducerea vizei electronice, însă detaliile se pot schimba, iar regulile nu sunt întotdeauna comunicate transparent. După trecerea frontierei, pot urma și alte obligații administrative. Pentru șederile mai lungi este, de regulă, necesară înregistrarea într-un termen scurt, iar depășirea perioadei de viză sau nerespectarea obligațiilor de declarare poate avea consecințe serioase (amenzi, reținere, expulzare).

Peisajul orașului Așgabat este dominat de palate placate cu marmură albă, statui aurii și bulevarde largi, monumentale. Orașul a stabilit și recorduri mondiale – nu întâmplător i s-a lipit eticheta de „orașul marmurei albe”. Totuși, anumite zone ale capitalei, cu aproximativ un milion de locuitori, par adesea ciudat de goale: curățenia, spațiul amplu și ordinea dusă la extrem dau impresia că te plimbi printr-un decor construit cu grijă.

Dincolo de capitala „îmbrăcată” în marmură, Turkmenistanul ascunde obiective surprinzător de spectaculoase, adesea complet neașteptate. Cel mai cunoscut este craterul de gaze în flăcări de la Darvaza, din deșertul Karakum – „Poarta Iadului”. În ultima perioadă, potrivit mai multor relatări, intensitatea flăcărilor a fost redusă semnificativ, iar lumina craterului nu mai este atât de puternică precum înainte. De-a lungul fostului Drum al Mătăsii se aliniază, între timp, locuri recunoscute și pe plan internațional, precum orașul antic Merv, mausoleele din Kunya-Urgench sau fortărețele parților de la Nisa. Canioanele colorate de la Yangykala și zona de stațiune Avaza, amenajată pe țărmul Mării Caspice, întăresc și mai mult senzația că multe lucruri par familiare, dar totul funcționează după o logică cu totul diferită.