Cum să-ți petreci vacanța în Tenerife? Idei și sfaturi! Cum să-ți petreci vacanța în Tenerife? Idei și sfaturi!
Foto: Pixabay

2022-05-12

  • Drive
  • Destinații
  • Cum să-ți petreci vacanța în Tenerife? Idei și sfaturi!

Cum să-ți petreci vacanța în Tenerife? Idei și sfaturi!

Tenerife este o destinație paradisiacă cu atracții turistice pentru toate gusturile și toate vârstele. Printre minunații enumerăm: peisaje spectaculoase, plaje superbe cu nisip negru, munți de smarald, roci vulcanice, sate pitorești, bucate tradiționale extrem de gustoase, sporturi nautice, parcuri tematice, stațiuni de top, o viață de noapte animată și festivaluri mai tot timpul anului.

Foto: Pixabay

Sporturi extreme

Tenerife este locul în care poți încerca lucruri pline de adrenalină, printre sporturile nautice pe care le poți practica în vacanță enumeram: jet schi, surf, snorkeling printre țestoase, caiac-canoe cu delfinii, scufundări, flyboarding. De asemenea, puteți încerca o experiență unică, parasailing.

Peisaj vulcanic

Teide este cel mai înalt punct din Tenerife, respectiv 3718 metri, dar Teide este mai mult decât un munte, este un vulcan, unul chiar activ. Puteți face drumeții în Parcul Național Teide, situat în craterul vulcanic, peisajul parcă este desprins de pe Marte! Puteți merge cu telefericul spre vârful Teide, aproximativ 3000 de m, puteți face o vizită la Observatorul Astronomic, sau să beți o cafea într-unul din restaurantele din parc.

Foto: Pixabay

Parcuri de distracții tematice

Loro Parque este un parc tematic animalier de dimensiuni impresionante. Concret vedeți cea mai mare colecție de papagali, cel mai mare spectacol cu delfini și balene, cea mai mare colecție de pinguini, un tunel subacvatic fascinant și o grădină subacvatică, de asemenea un loc de joacă pentru copii, unde aceștia se pot cățăra în copaci și merge pe poduri suspendate. Un alt parc impresionant este Siam Water Park, fiind considerat cel mai tare parc acvatic din lume. Printre cele mai populare atracții enumeram: Tower of Power, un tobogan aproape vertical care se termină într-un acvariu cu rechini și The Volcano, un tobogan în întuneric care se termină într-un vulcan.

Viața de noapte

Una din cele mai populare stațiuni unde vă puteți distra noaptea este Playa de las America, situată în sudul insulei. Tinerii mai aleg datorită varietății de baruri și cluburi și Las Veronicas. Unele din cele mai celebre cluburi sunt Sound of Cream și Papagayo, un club de lux aflat pe malul marii.

Foto: Pixabay

City break

Santa Cruz de Tenerife, capitala insulei, este plină de viață, un adevărat oraș modern. Nenumăratele restaurante, cafenele, magazine contribuie la frumusețea orașului. Acesta este plin de locuri interesante de vizitat, deține o arhitectură atractivă și este foarte animat.

Foto: Pixabay

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!