Menționată în Biblie și mai sănătoasă decât orezul și cartofii, această garnitură nu ajunge prea des pe mesele noastre

Freekeh aparține unei soiuri antice de grâu dur verde care a apărut în secolul al XII-lea în regiunea Semilunei Fertilă din Orientul Mijlociu. Secretul lui stă în momentul recoltării: grâul dur se taie când încă este imatur, verde. Boabele fragede sunt apoi afumate sau ușor prăjite, curățate de învelișul exterior și zdrobite grosier sau mai fin. Această tehnică dă textura caracteristică, ușor grunjoasă și ajută la păstrarea unei părți însemnate din nutrienți. De această cereală se leagă și o poveste veche: tradiția spune că a fost descoperită întâmplător, după un incendiu, când soldații au pârjolit ogoarele de grâu. Localnicii au curățat boabele rămase printre tulpinile arse și au descoperit că grâul parțial prăjit era surprinzător de gustos.

Ca aspect, freekeh are o nuanță palidă, verde-maronie. Ca textură, amintește de bulgur, iar ca aromă, domină notele de nucă și fum. Este un ingredient extrem de versatil: merge în supe și salate, dar și în pilafuri, umpluturi sau ca garnitură pentru preparate din carne. Mulți o aleg în locul orezului, al altor cereale sau chiar al cartofilor, deoarece conținutul ridicat de fibre și proteine se potrivește bine unei diete cu indice glicemic redus. În plus, conține cantități semnificative de calciu, potasiu, fier și zinc.

Înainte de gătire, clătește bine boabele. Varianta mărunțită fierbe mai repede, fiind ideală pentru zilele aglomerate. Ca regulă generală, la o parte de freekeh, folosește trei părți lichid. În apă cu sare sau în supă clocotită, se fierbe 15–20 de minute. Boabele întregi au nevoie de mai mult timp, aproximativ 35–45 de minute, pentru a deveni plăcute și moi. După ce e gata, servește-o simplă – cu verdețuri proaspete și ulei de măsline sau ca parte dintr-un preparat mai complex, alături de legume, leguminoase ori carne la cuptor.