Sarea de Himalaya nu provine din Himalaya – și acesta nu este singurul lucru surprinzător

Sarea roz este extrasă în principal din mina Khewra, aflată în provincia Punjab, în regiunea Salt Range, la sud de Himalaya. Mina se află, așadar, în afara Munților Himalaya propriu-ziși, care au dat sării numele comercial. Zăcămintele de aici sunt rămășițele unei mări străvechi, ale cărei ape s-au evaporat cu sute de milioane de ani în urmă, lăsând în urmă straturi groase de sare. Astăzi, aceste depozite se află adânc sub pământ. Minerii scot sarea la suprafață în blocuri mari, după care aceasta este zdrobită și sortată în funcție de dimensiunea granulelor.

Ea este dată de compușii de fier din sare, inclusiv de oxidul de fier. Cu cât concentrația lor este mai mare într-un anumit strat, cu atât cristalele capătă o tentă roșiatică mai intensă. Deși în magazine sarea de Himalaya este considerabil mai scumpă decât sarea de masă obișnuită, diferențele de compoziție sunt reduse. Aproximativ 98% din sarea roz este clorură de sodiu, aceeași substanță care constituie cea mai mare parte a sării de bucătărie. Din punctul de vedere al sănătății, unul dintre avantajele importante ale sării iodate este chiar iodul adăugat. Organizația Mondială a Sănătății recomandă utilizarea sării iodate pentru prevenirea deficitului de iod, un element esențial inclusiv pentru dezvoltarea creierului. Sarea roz neiodată nu oferă această protecție.

O altă afirmație răspândită în reclame spune că sarea de Himalaya ar conține exact „84 de minerale”. Această cifră nu are însă o bază științifică solidă. Un studiu care a analizat 31 de produse din sare roz a măsurat 25 de elemente nutritive și nenutritive și a găsit diferențe importante între probe. Mineralele suplimentare există, dar cantitățile lor sunt foarte mici. Pentru ca acestea să ofere un aport nutritiv relevant, ar trebui consumată o cantitate de sare incompatibilă cu recomandările privind limitarea aportului de sodiu.