Ești interesat de cultura asiatică? Hai la Asia Fest! Ești interesat de cultura asiatică? Hai la Asia Fest!
Foto: Shutterstock

2023-10-02

  • Drive
  • Intern
  • Ești interesat de cultura asiatică? Hai la Asia Fest!

Ești interesat de cultura asiatică? Hai la Asia Fest!

Show-urile susţinute de artişti asiatici cunoscuţi la nivel mondial şi amenajarea celei mai mari zone de mâncare asiatică din România sunt printre reperele importante ale Asia Fest 2023. Potrivit organizatorilor, festivalul reprezintă "paşaportul" vizitatorilor către ţările unui continent caracterizat prin exotism şi tradiţii cu o istorie îndelungată precum Japonia, Coreea de Sud, China, Thailanda, Vietnam, Sri Lanka, Filipine, India, Nepal, Turcia, Siria, Liban etc. Arena Naţională se va transforma într-un imens restaurant asiatic: în cea mai mare zonă de food asiatic amenajată vreodată în România vor fi servite gurmanzilor sute de mâncăruri specifice. Serile Asia Fest vor fi electrizante, susţin organizatorii, datorită show-urilor de J-Rock şi K-Pop, dansurilor tradiţionale, dar şi paradelor de costume tradiţionale asiatice. Nici cinefilii nu sunt uitaţi, drept urmare fiecare seară a festivalului se va încheia cu proiecţia unui film ce aduce în prim-plan stilul de viaţă, tradiţiile şi cultura unor ţări ca India, Japonia sau China.

  • Japonia propune publicului ceremonii ale ceaiului, ateliere de caligrafie şi desene manga, origami, prezentare de costume tradiţionale şi de Kitsuke (arta de a îmbrăca un kimono) şi un atractiv concurs de Cosplay.
  • Pasionaţii de India tradiţională se vor bucura de antrenantele dansuri şi muzici indiene şi vor putea participa zilnic la ateliere de tatuaje cu henna sau de artă rangoli.
  • Cum se îmbracă un hanbok (haină tradiţională) vom afla de la coreeni, care vor încânta publicul şi prin activităţile de la atelierele de pictură pe lampioane şi evantaie.
  • Turcia propune workshop-uri de caligrafie, ebru (pictură pe apă) şi numeroase alte activităţi specifice culturii sale.

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!