Top 5 localități cu cele mai frumoase nume din România

Dintre numele care par să se explice singure, Izvoru Dulce este poate cel mai grăitor. Satul din comuna Beceni, județul Buzău, a fost atestat documentar în 1526 și era cunoscut în vechime sub numele de Furești. Este așezat pe valea Slănicului, în Subcarpații de Curbură, într-o zonă în care apa, drumul și relieful dau tonul întregului peisaj. În vechea comună Cărpiniștea, din care a făcut parte, funcționau mori de apă, o școală și mai multe biserici.

Puține toponime românești amestecă atât de bine melancolia cuvântului dor cu austeritatea unei așezări de câmpie. La Dor Mărunt, numele are și literatură în spate. Într-o notă din Pseudo-Kynegetikos, Alexandru Odobescu amintește cârciuma unui unchiaș poreclit Dor-Mărunt, în jurul căreia s-ar fi întemeiat satul; tot el a făcut numele celebru în imaginarul Bărăganului. Comuna de astăzi se află în vestul Câmpiei Bărăganului, la circa 70 de kilometri de București.

În cazul acestui sat bihorean, sonoritatea nu este singurul atu. O explicație locală leagă numele de pădurile de cer, stejarul care a dominat cândva valea și care a dat toponimului o bază foarte concretă. Atestată în anii 1785–1786, localitatea aparține comunei Suplacu de Barcău și se află pe valea Borumlacei. Astăzi este cunoscută mai ales prin identitatea sa slovacă și prin festivalul internațional de folclor organizat aici, unul dintre reperele culturale ale zonei. Este un nume care pornește din botanică și ajunge, cumva, în registrul poetic.

Înainte de 1910, satul se numea Runceasa. Trecerea la Malu cu Flori a dat naștere unuia dintre cele mai reușite toponime descriptive de pe harta României: vizual, ușor de reținut și foarte bine legat de relief. Localitatea din Dâmbovița se află în Subcarpații Ialomiței, pe cursul superior al Dâmboviței, iar comuna păstrează un profil rural coerent, cu pomicultură, prelucrare artistică a lemnului, agroturism și un punct muzeal de etnografie și istorie locală. La toate acestea se adaugă și cele două biserici cu hramul Sfântul Nicolae din Malu cu Flori și Capu Coastei.

Licurici este unul dintre acele nume care funcționează înainte să vezi locul: puține denumiri sunt atât de scurte și, în același timp, atât de puternice ca imagine. Comuna gorjeană este străbătută de Matca Negreana și Matca Totea și păstrează o economie rurală clasică, bazată pe cultura cerealelor, pomicultură și creșterea animalelor. În plus, are și două repere de patrimoniu care îi dau greutate: biserica de lemn din Licurici, datată din anii 1776–1777, și biserica din Totea, ridicată în 1735.