2026-05-27
Municipiul din România unde transportul public va costa doar 1 leu pe zi
Într-o perioadă în care transportul public se scumpește în multe orașe, o reședință de județ face exact contrariul: de la 1 august, o zi întreagă de călătorit cu tramvaiul și autobuzul va costa doar 1 leu. Măsura ar putea transforma orașul într-un test important pentru mobilitatea urbană.
Consiliul Local Arad a aprobat reducerea tarifelor la transportul public până la un nivel simbolic: 1 leu pe zi pentru călătoriile cu tramvaiul și autobuzele locale. Totodată, abonamentele lunare la tarif întreg vor costa 20 de lei, iar cele săptămânale vor fi de 5 lei. În prezent, un bilet urban valabil o oră costă 4,5 lei, iar abonamentele depășesc 100 de lei. Noua măsură va intra în vigoare de la 1 august, astfel încât Compania de Transport Public să aibă timp să o pună în aplicare, iar locuitorii să afle din timp că tarifele vor scădea considerabil.

Inițial, administrația locală a vrut chiar introducerea gratuității pentru transportul public în municipiu. Ideea a pornit din experiența programului „Vinerea Verde”, lansat în 2023 și aplicat în fiecare vineri, când tramvaiele și autobuzele pot fi folosite fără bilet pe toate liniile urbane din Arad. Demersul a fost însă blocat, deoarece legislația națională actuală nu permite autorităților locale să acorde gratuitate pentru absolut toți cetățenii. Totuși, propunerea nu ar fi fost deloc ieșită din comun în context european. În mai multe locuri de pe continent există deja modele de transport public gratuit. La Belgrad, rețeaua urbană poate fi folosită fără bilet. La Montpellier, gratuitatea se aplică în principal locuitorilor din zona metropolitană. În Tallinn, accesul fără plată este oferit mai ales rezidenților înregistrați, nu și vizitatorilor, iar la Dunkerque transportul local este gratuit pentru toată lumea de mai mulți ani.

Aradul are una dintre cele mai extinse rețele de transport public local din România. Numai rețeaua de tramvai cuprinde 15 linii, iar lungimea totală a traseelor depășește 335 de kilometri, ceea ce oferă un cadru favorabil pentru creșterea numărului de călători. Municipiul dispune și de o flotă de tramvaie în mare parte nouă. În circulație se află deja 50 de garnituri moderne, iar alte trei sunt în curs de execuție. La acestea se adaugă 14 autobuze și microbuze electrice.
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!


