Muzeul Antipa a fost foarte popular în 2023 Muzeul Antipa a fost foarte popular în 2023
Foto: Facebook

2024-01-30

  • Drive
  • Intern
  • Muzeul Antipa a fost foarte popular în 2023

Muzeul Antipa a fost foarte popular în 2023

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” administrează un patrimoniu științific de aproape 2 milioane de bunuri, prezente în expoziția permanentă și în cele 26 de spații de depozitare. În anul 2023, alte 3.620 de exemplare s-au adăugat colecțiilor științifice în urma cercetărilor specialiștilor. Un număr de 3.937 piese cu valoare științifică, documentară și memorială sunt înscrise în Europeana, patrimoniul digital al Europei.

Foto: Facebook

"Ne-am dorit ca publicul Muzeului Antipa să revină cu plăcere în spaţiul nostru şi să ia parte la activităţile şi evenimentele propuse şi promovate special pentru acesta, reuşind astfel să atragem: 374.553 de vizitatori în expoziţia permanentă; 30.227 participanţi la 43 de proiecte educaţionale, cu un total de 617 de activităţi; 170.771 de vizitatori la 3 expoziţii temporare majore; 5.662 de vizitatori cu nevoi speciale", informează instituţia muzeală, într-un comunicat.

Foto: Muzeul Antipa

Cu ajutorul sponsorului principal al instituției, MOL România, în martie 2023 au fost instalate rampele de acces pe toate cele trei nivele de acces ale muzeului pentru utilizatorii de scaun rulant şi a fost finalizat proiectul "Atinge-mă Umbră!", prin care Muzeul Antipa pune la dispoziţia vizitatorilor nouă exponate interactive care pot fi atinse, cu care vizitatorii pot interacţiona fără restricţie.

De asemenea, a fost lansată aplicaţia Touch My Hair - aplicaţia de Augmented Reality a muzeului pentru cele nouă exponate interactive. Folosirea "Umbrelor" în spaţiul expoziţional, ce reprezintă o premieră europeană, precum şi folosirea AR pentru a imortaliza interacţiunea publicului cu acestea, reprezintă soluţii inovatoare de promovare şi protejare a patrimoniului Muzeului Antipa.

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!