2022-09-16
Noaptea Albă a Filmului Românesc revine în trei orașe
Spectatorii vor avea ocazia să urmărească în avanpremieră filme precum „Capra Cu Trei Iezi”, regizat de Victor Canache și bazat pe bine-cunoscuta poveste scrisă de Ion Creangă, cu Maia Morgenstern și Marius Bodochi în rolurile principale (câștigător al Premiului Publicului la TIFF 2022). Filmul „Om-Câine”, debutul regizorului Ștefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii va fi prezentat în premieră, în prezența echipei. Programul include și proiecția în avanpremieră a filmului documentar „Regele Mihai: Drumul spre casă”, în regia lui Trevor Poots, comedia „Nunți, botezuri, înmormântări” (r. Alexandru Lustig), cu Șerban Pavlu, Ilona Brezoianu și Anca Sigartău sau „Glasul care strigă-n pustie” în regia lui Ciprian Mega.

În București, filmele vor putea fi văzute la Cinema Elvire Popesco (interior și în aer liber), Cinema Muzeul Țăranului, Amfiteatru TNB – Open Air, Cinemateca Union, Hollywood Multiplex - București Mall, Grădina cu filme CREART, Muzeul Național al Literaturii Române – Sala Iosif Naghiu, Unteatru – Open Air, J’ai Bistrot. La Cluj-Napoca și la Timișoara, cinefilii se vor bucura de filme românești la Cinema Victoria.

Foto: TIFF
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!