Natură, sport și voie bună – iarna în Bucovina (Partea a III-a) Natură, sport și voie bună – iarna în Bucovina (Partea a III-a)
Foto: Pixabay

2023-01-04

  • Drive
  • Intern
  • Natură, sport și voie bună – iarna în Bucovina (Partea a III-a)

Natură, sport și voie bună – iarna în Bucovina (Partea a III-a)

Munţii din Bucovina prind viaţă iarna, mai ales în jurul uneia dintre cele mai cunoscute staţiuni din ţară, Vatra Dornei, situată la o altitudine de 800 de metri. Așezată între cinci munţi, localitatea oferă patru pârtii de schi, inclusiv a doua cea mai lungă pârtie din România, Dealu Negru, de 3,2 kilometri. Cele mai populare sunt pârtiile Parc 1 și Parc 2, care se înalţă lângă parcul central al orașului, în timp ce pe pârtia iluminată Veveriţa putem coborî chiar și seara. În continuarea acesteia a fost creată o pistă de schi fond de 5 kilometri, și putem închiria și sanie sau ATV – cu acesta din urmă putem explora peisajele magice din jur, individual sau într-un tur organizat. În timpul Imperiului Habsburgic, Vatra Dornei era în principiu o stațiune balneară, iar trecutul său glorios ne salută chiar și în timpul iernii, deoarece multe hoteluri și pensiuni oferă servicii complexe de spa și wellness – nimic nu este mai plăcut decât relaxarea într-un jacuzzi fierbinte după schi sau drumeţii. În zonă găsim multe trasee turistice marcate, dar în sezonul rece este important să întrebăm din timp care dintre ele pot fi parcurse în siguranţă chiar și în condiţii de iarnă.

Foto: Pexels

O altă staţiune de schi din Bucovina merită vizitată și datorită istoriei sale bogate. Chiar și între cele două războaie mondiale, Cârlibaba a fost o așezare cu adevărat multietnică, unde două treimi din populaţie era formată din germani și ruteni-huţuli. Memoria lor este încă păstrată de biserici, iar lângă staţiune există acum două pârtii: Măgura 1, lungă de 1,1 km, este de nivel mediu, în timp ce Măgura 2 oferă oportunităţi excelente de antrenament pentru începători.

Pârtia de schi Rarău de 2,84 de kilometri din Câmpulung Moldovenesc începe la o altitudine de 1.220 de metri.

Pârtia de nivel mediu, iluminată și seara, este de multă vreme una dintre favoritele schiorilor români, datorită cantităţii stabile de zăpadă. Stratul de zăpadă durează până în aprilie și are de obicei o grosime de 30-50 cm. Mult mai scurtă, dar perfectă pentru un program de familie, este pista Pojorâta, lungă de 800 de metri, care șerpuiește într-un cadru pitoresc pe lângă satul Văleni.

În Bucovina cu toţii vom găsi ce căutăm!

Foto: rarauskiresort.ro

3 PROGRAME DE O ZI ÎN BUCOVINA

CITY BREAK ÎN SUCEAVA

Fosta capitală a Principatului Moldovei, Suceava, este un program perfect pentru o zi. Construită la sfârșitul secolului al XIV-lea, Cetatea de Scaun este și astăzi o priveliște impunătoare, iar expoziţia permanentă oferă o perspectivă interactivă asupra perioadei de glorie a castelului. Muzeul Satului Bucovinean se află chiar lângă cetate, dar merită vizitată și una dintre cele mai vechi clădiri din oraș, Biserica Mirăuţi, precum și Mănăstirea Zamca.

CĂLĂTORIE CU HUŢULCA

Foto: muzeulbucovinei.ro

Mocăniţa forestieră dintre Moldoviţa și Rașca, adică „Huţulca”, cum o numesc localnicii, circulă pe un traseu de 12 km. De la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost folosită pentru transportul de cherestea, iar din 2005 servește turismul local. Din noiembrie până la jumătatea lunii iunie funcţionează doar în zilele de sărbători, dar între 24 decembrie și 8 ianuarie există patru curse zilnice.

SALINA DIN CACICA

Foto: Facebook

Deși nu este comparabilă ca mărime cu salinele din Turda sau Praid, cea care funcţionează în localitatea Cacica merită și ea o vizită. Aerul este sănătos atât în exterior, cât și în interior, iar în salină găsim o capelă, o sală de dans și un lac artificial. Putem combina vizita cu parcul de aventuri Escalada din Gura Humorului din apropiere, sau putem să luăm o masă bună în orășelul renumit și pentru restaurantele sale autentice.

Foto: Wikimedia

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!