România a scufundat o insulă locuită de secole. Povestea locului care nu mai există

Ada Kaleh se afla la aproximativ trei kilometri de Orșova și măsura numai 1,7 kilometri lungime și aproximativ 500 de metri lățime. Era locuită în principal de o comunitate turcă musulmană, care păstrase aici tradiții, obiceiuri și un mod de viață diferit de cel al localităților din jur. Insula avea o moschee, un bazar, cafenele, mici ateliere, livezi și grădini. Pe străduțele sale înguste se simțea mirosul cafelei proaspăt prăjite, al tutunului și al dulciurilor orientale. Vizitatorii cumpărau rahat, baclava, dulceață de smochine și de trandafiri, produse pentru care Ada Kaleh devenise celebră.

O ENCLAVĂ OTOMANĂ ÎN MIJLOCUL EUROPEI

Numele insulei înseamnă „Insula Fortăreață” în limba turcă. Poziția strategică, pe un sector important al Dunării, a făcut ca locul să fie disputat secole la rând între Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic. Între 1719 și 1738, austriecii au construit aici o fortăreață masivă, cu bastioane și galerii. După ce insula a revenit sub control otoman, fortificațiile au fost adaptate pentru locuire, iar în interiorul zidurilor s-a dezvoltat o comunitate civilă. Un episod neobișnuit s-a produs în 1878, când statutul insulei nu a fost clarificat prin hotărârile Congresului de la Berlin. Ada Kaleh a rămas astfel o enclavă otomană, deși teritoriile din jur se aflau sub alte administrații. Abia prin Tratatul de la Lausanne, din 1923, Turcia a recunoscut oficial suveranitatea României asupra insulei.

PARADISUL UNDE UNELE MĂRFURI ERAU SCUTITE DE TAXE

În perioada interbelică, Ada Kaleh a beneficiat de privilegii fiscale și vamale care au contribuit la prosperitatea comerțului local. După vizita regelui Carol al II-lea din 1931, autoritățile au acordat facilități pentru produse precum cafeaua, zahărul și tutunul. Un document guvernamental din 1937 prevedea scutiri de taxe pentru cantități anuale impresionante: zece vagoane de zahăr, două vagoane de cafea și milioane de tuburi pentru țigarete. Aceste avantaje au susținut producția de dulciuri și produse din tutun. Pe insulă funcționau o fabrică de țigarete, ateliere și mici afaceri de familie. Exista chiar și un cinematograf, iar copiii învățau la o școală cu predare în română și turcă. Comunitatea avea propriile instituții, inclusiv o primărie și un dispensar. Viața nu era lipsită de dificultăți, dar izolarea geografică și tradițiile locale îi confereau un caracter aparte.

MOSCHEEA CU UN COVOR URIAȘ, PRIMIT DE LA SULTAN

Printre cele mai prețioase obiecte de pe Ada Kaleh se afla un covor dăruit comunității în 1904 de sultanul otoman Abdul-Hamid al II-lea. Țesut în Turcia, covorul avea aproximativ 15 metri lungime, nouă metri lățime și cântărea aproape 500 de kilograme. Acoperea o mare parte din podeaua moscheii, devenind unul dintre simbolurile insulei. Lăcașul de cult era centrul vieții religioase a comunității. În apropiere se aflau morminte vechi și monumente funerare, printre care și cel asociat lui Mișkin Baba, un personaj venerat în tradiția locală. Cu timpul, Ada Kaleh a devenit o atracție pentru turiștii care călătoreau pe Dunăre. Atmosfera orientală și vechile fortificații o transformaseră într-o destinație neobișnuită, vizitată inclusiv de personalități politice și culturale.

CUM A DISPĂRUT ÎNTREAGA INSULĂ

Sfârșitul a venit odată cu construirea sistemului hidroenergetic Porțile de Fier I, realizat în comun de România și Iugoslavia. Ridicarea nivelului Dunării urma să acopere definitiv Ada Kaleh. Începând din 1967, locuitorii au fost nevoiți să plece. Unii s-au stabilit la Orșova, în Dobrogea sau în alte regiuni ale României, în timp ce alții au emigrat în Turcia. Familiile au fost despărțite, iar comunitatea care dăduse identitate insulei s-a destrămat. Autoritățile au încercat să salveze o parte din patrimoniu. Elemente ale fortăreței, monumente funerare și alte vestigii au fost transferate pe insula Șimian, lângă Drobeta-Turnu Severin, unde se intenționa reconstruirea vechii așezări. Planul nu a fost însă dus la capăt. Nici comunitatea, nici atmosfera de odinioară nu au mai putut fi recreate. Covorul uriaș din moschee a fost salvat și transferat la Moscheea Carol I din Constanța, unde se păstrează și astăzi. În 1970–1971, apele Dunării au acoperit definitiv Ada Kaleh. Sub lacul de acumulare au dispărut străzile, casele, grădinile și fortificațiile unei insule locuite timp de secole.