2023-03-16
Drumul care unește – se deschide traseul Via Transilvanica (Partea I)
„Drumul care unește” – motto-ul Via Transilvanica nu putea fi unul mai potrivit. Traseul de 1.400 de kilometri care trece prin 10 județe (Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți) este împărțit în șapte ținuturi cultural-istorice. Via Transilvanica pornește de la mănăstirea Putna, urmând potecile abrupte ale Bucovinei, ale cărei obcine spectaculoase însoțesc drumețul spre Ținutul de Sus, prin prima poartă a Transilvaniei. Traseul se mai potolește, ajungând pe Valea Mureșului, spre Terra Sicolorum. Arhitectura specifică se schimbă treptat, drumul pătrunzând în Ținutul Sașilor, cu satele specifice și bisericile fortificate. Via Transilvanica merge apoi spre Terra Dacica, iar prin Poarta de Fier a Transilvaniei spre Banatul Montan și până la Dunăre, pe care o întâlnește la Drobeta-Turnu Severin.
Hartă: Via Transilvanica
- BUCOVINA – Traseu pitoresc împărţit în secţiuni de 6 zile, de la Putna, prin Vatra Dornei până la Poiana Negri.
- ŢINUTUL DE SUS – Peisajul multicolor se întinde de la poalele munţilor până la pădurile de câmpie. Pe distanţa împărţită în 10 zile, în mai multe locuri putem alege dintre trasee alternative.
- TERRA SICULORUM – Ajungem în ţinut la Câmpu Cetăţii (judeţul Mureș), turul de 8 zile cuprinzând și Sovata, Praid, Lupeni și Odorheiu Secuiesc.
- TERRA SAXONUM – Din judeţul Harghita ajungem din nou înapoi în judeţul Mureș, pășind pe Tinutul Sașilor la Archita. Drumul împărţit în tronsoane de 10 zile trece pe lângă mai multe biserici fortificate care fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
- TERRA DACICA – Denumirea se referă la faptul că regiunea dintre Cugir și Bucova, împărţită în 8 zile, abundă în amintiri antice dacice și romane.
- TERRA BANATICA – Pace și liniște timp de 11 zile, în oaza muntoasă împădurită din Banat, departe de așezări și semnalul de mobil.
- TERRA ROMANA – Secţiunea de drum de 7 zile care pleacă de la Crușovăţ ajunge prin mai multe zone protejate până la Drobeta-Turnu Severin și Dunăre.
Foto: Via Transilvanica
Amenajarea traseului a început în 2018, iar tronsoanele finalizate treptat au fost vizitate anual de aproximativ 3.500 de drumeți pe jos, cu bicicleta sau chiar călare – toate cele trei opțiuni fiind disponibile.
Via Transilvanica este despre diversitate, lucru valabil nu numai pentru mediul geografic, ci și pentru oamenii care trăiesc de-a lungul drumului sau parcurg drumul.
Aceștia din urmă pot, desigur, să se alăture pe traseu prin orice punct, în funcție de ce își doresc: o excursie de câteva zile ori un pelerinaj prin care să se reîncarce fizic și psihic, timp de mai multe săptămâni. Reperele inițiatorilor, pe lângă drumețiile de performanță nord-americane de mai multe mii de kilometri, au fost traseele de pelerinaj din India și, bineînțeles, renumitul Camino de Santiago din Spania.
Foto: Via Transilvanica
Dar cine se află în spatele unuia dintre cele mai mari proiecte turistice contemporane din România? Ideea inițiativei aparține lui Alin Ușeriu, președintele organizației Tășuleasa Social, cu o istorie de peste 22 de ani, dar și directorul executiv al asociației care desfășoară acțiuni cu caracter educațional, social, de mediu și cultural, Anna Székely, a jucat un rol semnificativ în implementare. Și, desigur, ceilalți membri ai organizației Tășuleasa Socialcu sediul în Pasul Tihuța, în județul Bistrița-Năsăud, precum și miile de voluntari care au participat la planificare și realizare.
Foto: Via Transilvanica
„În anii trecuți, împreună cu câțiva prieteni, obișnuiam să facem excursii prin țară la pas, în lung și-n lat, și am cunoscut colțuri și locuri ascunse turiștilor. Așa s-a născut ideea unui traseu care să lege toate nivelurile: cultural, etnic și geografic din Transilvania” – a dezvăluit Alin Ușeriu, care a avut și experiența unei călătorii pe Camino de Santiago, parcurgând peste 1.500 km pe jos.
„Concluzia mea a fost că un astfel de drum poate fi posibil și la noi în țară, mai ales că putem oferi mult mai mult din punctul de vedere peisagistic, geografic, cultural și chiar culinar.”
Foto: Via Transilvanica
- a fost realizat în 4 ani și jumătate
- au ajutat peste 8.000 de voluntari
- 1.400 km de lung
- trece prin 400 de localități
- 7 ținuturi cultural-istorice
- 10 județe
- investiții de 1,6 milioane EUR
Foto: Via Transilvanica
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!