2025-08-08
Din nou poate fi vizitată una dintre cele mai importante construcții antice din țară
Amfiteatrul roman din fosta capitală a provinciei Dacia Romană, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, a fost redeschis publicului, după finalizarea unui amplu proces de conservare, restaurare și punere în valoare, desfășurat pe parcursul mai multor ani. Proiectul a fost finanțat prin fonduri europene și a avut ca obiectiv principal salvarea unuia dintre cele mai importante monumente istorice din România.
Cu ocazia redeschiderii, Consiliul Județean Hunedoara a organizat evenimentul „Ziua Porților Deschise”, oferind acces gratuit vizitatorilor, atât în amfiteatru, cât și în întregul sit arheologic de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Pentru a reda amfiteatrului funcția originară de spațiu pentru spectacole, specialiștii au montat tribune moderne pentru public. Acestea au fost amplasate cu grijă, astfel încât să nu atingă zidurile originale ale monumentului și să poată fi demontate oricând este necesar. Tribunele nu înconjoară întreaga arenă, ci sunt poziționate strategic, pentru a recrea senzația de spațiu concentric, orientat spre centru – un element pierdut în timp din cauza degradării.
Lucrările au inclus consolidarea structurii, conservarea vestigiilor existente, reconstituirea unor elemente arhitecturale cheie, amenajarea scenei și a spațiilor pentru spectatori, instalarea unui sistem modern de iluminat arhitectural, panouri informative și semnalistică, precum și amenajări exterioare care îmbunătățesc accesul vizitatorilor.

Prin această investiție, autoritățile estimează că numărul de turiști va depăși 91.000 în primul an, urmând ca, în decursul unui deceniu, să crească la peste 111.000 de vizitatori. De asemenea, se poartă discuții pentru organizarea de evenimente culturale de înaltă ținută în interiorul amfiteatrului, readucând astfel viață și relevanță contemporană acestui spațiu cu o istorie de aproape două milenii.
Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!