Cercuri în deșert: ce este „Ochiul Saharei”, cum s-a format și ce legătură are cu Atlantida?

Formațiunea Richat a atras atenția în anii 1950, în urma analizării unor imagini aeriene. Geologii presupun că aici s-a înălțat cândva un dom geologic, pe care eroziunea l-a șlefuit până la modelul de inele, aparent regulate, vizibil astăzi. Cert este că zona centrală este alcătuită din calcar și brecie, adică rocă de dărâmătură. Rămâne însă neclar de ce structura este atât de circulară și cum s-au putut ordona atât de precis inelele concentrice.

Dincolo de contextul geologic, locul este însoțit de o ipoteză incitantă: unii consideră că aici s-ar fi aflat Atlantida. La prima vedere pare surprinzător să cauți urmele unei civilizații maritime în mijlocul deșertului de astăzi, dar Sahara nu a fost mereu aridă. Dovezile arată că cel mai recent „sezon verde” al regiunii s-a desfășurat acum aproximativ 15–5 mii de ani, când mări de nisip au fost înlocuite de lacuri, vegetație și zone împădurite. Potrivit relatării lui Platon, Atlantida a dispărut cu nouă mii de ani înaintea epocii lui Solon, adică în jurul anului 9500 î.Hr. — o cronologie care se suprapune peste ultima perioadă umedă a Saharei.

În dialogurile Timeu și Critias, Platon plasează imperiul „dincolo de Stâlpii lui Hercule” — adică de strâmtoarea Gibraltar. Capitala era organizată în cercuri concentrice: două inele de uscat și trei de apă alternau, iar în centru se aflau palatul și templul lui Poseidon. Descrierea menționează munți la nord și o câmpie întinsă la sud. Unele interpretări pun în legătură structuri de rocă observabile pe marginea vestică a Richatului cu urmele unui canal îndreptat spre ocean — în direcția care se potrivește cu orientarea din textul lui Platon. La finalul mitului, Atlantida este distrusă într-o singură zi de inundații și cutremure.

În pofida acestor potriviri, ipoteza „atlantidă” nu este susținută de dovezi științifice. Săpăturile arheologice nu au scos la iveală urme ale unei structuri urbane, iar din descrierea lui Platon reiese că orașul avea un port deschis la mare — ceea ce ar presupune un țărm al Africii de Nord-Vest cu totul diferit în perioada menționată. Cei mai mulți cercetători consideră, de altfel, că textul lui Platon este o alegorie moral-politică, nu un raport factual. Prin urmare, Ochiul Saharei rămâne în primul rând un mister geologic fascinant, la granița dintre știință și imaginație.