Unul dintre cele mai vechi drumuri din Europa merge drept pe 63 de kilometri, fără nicio curbă

Importanța drumului este confirmată astăzi și oficial: situl „Via Appia. Regina Viarum” a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO. Via Appia este descrisă drept cea mai veche și una dintre cele mai importante mari artere ale Romei antice, dezvoltată de-a lungul secolelor într-un ansamblu rutier care depășește 800 km. Nu întâmplător i s-a spus „Regina Viarum” – „regina drumurilor”.

Numele vine de la Appius Claudius Caecus, omul de stat roman care a ordonat construirea drumului în 312 î.Hr. La început, miza a fost cât se poate de pragmatică: deplasarea rapidă a trupelor și a resurselor, mai ales în contextul războaielor samnite, când Roma își consolida controlul asupra Italiei centrale. În forma clasică, Via Appia lega Roma de Brindisi și a devenit treptat o arteră esențială pentru armată, comerț și comunicații – parte din rețeaua care a alimentat ideea rezumată, peste secole, în expresia „Toate drumurile duc la Roma”.

De-a lungul traseului, drumul este presărat cu repere istorice: catacombe, muzee, fragmente de vile romane și monumente care încă domină peisajul. Un punct ușor de recunoscut pe Via Appia Antica este Mausoleul Ceciliei Metella, o construcție masivă, aproape ostentativă, care arată cum aristocrația romană își fixa prestigiul chiar la marginea drumului pe unde trecea toată lumea. Pe alocuri, basolii – lespezi mari de bazalt folosite la pavaj – se sprijină pe roci vulcanice, iar senzația este că intri într-un muzeu în aer liber, fără vitrine și fără tăblițe explicative. Pentru cei care vor să o descopere astăzi, cea mai accesibilă zonă rămâne chiar lângă Roma, în Parco dell’Appia Antica (Parcul Arheologic Appia Antica): primii 17 km sunt protejați și au devenit o rută populară pentru plimbări și ciclism. În weekenduri, drumul capătă o liniște rară, iar ruinele – cândva decorul unei „autostrăzi” a Republicii Romane – par să respire, în sfârșit, în ritm de pas.

Totuși, Via Appia a fost și martoră unor episoade dramatice. În 71 î.Hr., la finalul celei de-a Treia Răscoale a Sclavilor – revolta condusă de gladiatorul Spartacus – Roma a ales o pedeapsă menită să taie orice urmă de curaj. După înfrângerea rebelilor de către armata lui Marcus Licinius Crassus, aproximativ 6.000 de supraviețuitori, capturați, au fost crucificați de-a lungul drumului, pe segmentul dintre Capua și Roma. Șirul de cruci, așezat intenționat pe una dintre cele mai circulate artere ale Republicii Romane, a funcționat ca un avertisment public: un mesaj brutal, „scris” pe marginea drumului, despre prețul sfidării puterii romane.