Pare o glumă, dar nu e: acest japonez este plătit ca să nu facă nimic

Într-un material BBC, Morimoto povestește că i s-a spus mult timp că este singurul care nu face nimic, iar la un moment dat a decis să transforme eticheta într-o ocupație: dacă tot i se spunea asta, atunci urma să fie „munca” lui. În practică, rolul lui este simplu: se întâlnește cu clienții, stă alături de ei la cină și oferă răspunsuri scurte, fără să conducă discuția. Nu el pornește dialogul și, de regulă, vorbește doar când celălalt îi deschide conversația; altfel, rămâne prezent, dar neutru și, de cele mai multe ori, ascultă. La un astfel de serviciu apelează oameni din situații obișnuite.

Unii îl angajează fiindcă nu cunosc bine Tokyo, alții doar nu vor să intre singuri într-un restaurant și preferă să aibă lângă ei o prezență tăcută. Au existat și cazuri mai aparte: un proprietar de local aflat la început l-a invitat să mănânce la el, într-o perioadă cu puțini clienți, pentru că mesele goale îi pot speria pe cei care se uită pe geam și trec mai departe. Morimoto este căutat și de persoane care vor să discute un subiect greu cu familia sau cu prietenii și simt că le este mai ușor dacă cineva stă lângă ei, fără să judece.

Pentru o întâlnire, Morimoto cere 10.000 de yeni (circa 310 RON). Cheltuielile de deplasare sunt suportate de client, iar, dacă participă la vreun program, tot clientul plătește și costurile de la fața locului. Munca nu are pași complicați, însă îl poate încărca emoțional, pentru că ajunge lângă oameni în momente sensibile. El a însoțit persoane care au vrut să retrăiască amintiri legate de cineva drag, deja dispărut. Alții l-au chemat fiindcă au pierdut o prietenie veche și nu voiau să se întoarcă singuri la un festival unde, altădată, mergeau cu cel mai bun prieten.

Există cerere pentru așa ceva, iar, în timp ce în Europa un asemenea model poate părea neobișnuit, în Japonia singurătatea este de decenii o problemă socială serioasă. Există chiar și un termen pentru retragerea din viața socială: hikikomori, fenomen care îi afectează mai ales pe tineri și pe vârstnici. Tinerii resimt puternic presiunea așteptărilor: școala și piața muncii sunt marcate de competiție, iar teama de greșeală și nevoia de a se integra îi împing pe unii să se izoleze. În paralel, societatea îmbătrânește rapid. Rata scăzută a natalității, speranța mare de viață și plecarea tinerilor din zonele rurale fac ca tot mai mulți vârstnici să trăiască singuri.

Morimoto a spus pentru BBC că, înainte să înceapă, credea că doar el are dificultăți de adaptare; acum vede că și oamenii care par „normali” din afară poartă adesea poveri grele. În opinia lui, nevoia de un „om care nu face nimic” nu apare doar din singurătate: chiar și cei prinși în relații și așteptări complicate au, uneori, nevoie de o prezență neutră.