Orașul construit în mijlocul mării, unde au trăit mii de oameni

La aproximativ 40 de kilometri de coasta Azerbaidjanului, Neft Daşları, al cărui nume înseamnă „Stâncile Petrolului”, reprezintă una dintre cele mai neobișnuite realizări inginerești ale secolului XX. Privit de sus, complexul seamănă cu o imensă pânză de păianjen metalică întinsă peste mare. Sute de platforme și instalații industriale sunt legate prin poduri înguste, care au servit timp de decenii drept străzi pentru o comunitate izolată de continent. Povestea acestui loc începe în 1949, când specialiștii sovietici au început forajul în largul Peninsulei Abșeron. La 7 noiembrie, prima sondă a produs petrol de la o adâncime de 942 de metri, moment care a marcat începutul exploatării industriale offshore în această zonă. Neft Daşları avea să devină unul dintre reperele istoriei petroliere a Azerbaidjanului și ale exploatării petrolului în largul mării.

ORAȘUL CONSTRUIT PE NAVE SCUFUNDATE

Pentru a putea lucra departe de țărm, inginerii au fost nevoiți să găsească soluții neobișnuite. Nave scoase din uz au fost aduse în zonă și scufundate intenționat pentru a contribui la formarea primelor suprafețe artificiale și pentru a oferi protecție împotriva valurilor. Șapte asemenea nave au stat la baza unuia dintre primele nuclee ale așezării, motiv pentru care locul a fost cunoscut și sub numele de „Insula celor șapte nave”. Deasupra apei au apărut apoi platforme, instalații de extracție și primele construcții destinate muncitorilor. În anii următori a început dezvoltarea sistematică a podurilor sprijinite pe piloni fixați pe fundul mării. Construcția s-a extins spectaculos în deceniile următoare. Rețeaua de poduri și drumuri a depășit la un moment dat 200 de kilometri, conectând sute de puncte de exploatare și diferitele zone ale așezării. Pe unele dintre aceste căi puteau circula inclusiv vehicule.

BLOCURI, MAGAZINE ȘI UN PARC DEASUPRA MĂRII

Neft Daşları nu a rămas doar o instalație industrială. Autoritățile sovietice au transformat-o într-o așezare cu infrastructură proprie, unde muncitorii puteau petrece perioade îndelungate fără să se întoarcă pe continent. Au fost ridicate clădiri de locuințe cu mai multe etaje, cantine, magazine, unități medicale și spații culturale. Au apărut o brutărie, terenuri pentru activități sportive și chiar un parc, amenajat cu pământ și copaci aduși de pe uscat. În perioada de maximă dezvoltare, până la aproximativ 5.000 de persoane lucrau în complex. Majoritatea nu locuiau permanent aici, ci petreceau perioade de lucru pe mare, urmate de zile libere pe continent. Transportul personalului și al proviziilor se făcea cu nave și elicoptere. Viața era însă departe de a fi confortabilă. Muncitorii trebuiau să suporte vânturile puternice, furtunile, zgomotul permanent al instalațiilor și izolarea. Apa sărată coroda structurile metalice, iar întreținerea podurilor și a platformelor reprezenta o provocare continuă.

UN ORAȘ CARE ÎMBĂTRÂNEȘTE ODATĂ CU INSTALAȚIILE SALE

După destrămarea Uniunii Sovietice, Neft Daşları a rămas în exploatare și a devenit parte a industriei petroliere a Azerbaidjanului independent. Compania de stat continuă să utilizeze infrastructura complexului pentru extracția și transportul hidrocarburilor. Totuși, așezarea nu mai are dimensiunile și numărul de muncitori din perioada sa de glorie. Numeroase structuri vechi au fost afectate de coroziune și de furtunile Mării Caspice, iar unele au ajuns să se prăbușească în apă. În decembrie 2015, o furtună puternică a distrus o parte a platformei cu numărul 501, inclusiv un spațiu de cazare aflat pe aceasta. Trei muncitori care se găseau acolo au fost dați dispăruți. Deși o parte a infrastructurii a fost modernizată, Neft Daşları păstrează contrastul dintre instalațiile încă funcționale și construcțiile industriale îmbătrânite, ridicate în primele decenii ale exploatării. Neft Daşları nu este o destinație turistică obișnuită, accesul fiind controlat din cauza activităților petroliere. Povestea locului a fost însă prezentată în documentarul „Oil Rocks – City Above the Sea”, realizat de regizorul elvețian Marc Wolfensberger, iar complexul apare și în filmul James Bond „Lumea nu e de ajuns”, lansat în 1999. La peste șapte decenii de la prima sondă, așezarea continuă să existe deasupra Mării Caspice: un oraș construit pentru petrol, într-un loc unde, înainte de dezvoltarea sa, nu existau decât apă și câteva stânci.