O tehnologie veche de 3.000 de ani, mai eficientă decât un aparat de aer condiționat modern

Această construcție specială funcționa după un principiu simplu: turnuri înalte, cu secțiune pătrată, erau ridicate pe acoperișurile clădirilor, având deschideri orientate spre direcția vântului. Odată pătruns în turn, aerul era direcționat în jos printr-un sistem interior ingenios, iar aerul proaspăt și mai rece înlocuia aerul cald din încăpere. Efectul era amplificat dacă la baza turnului se afla un rezervor de apă – evaporarea acestuia răcea suplimentar curentul de aer, oferind o senzație și mai plăcută.

Pe lângă scăderea temperaturii, sistemul regla și umiditatea. Unele versiuni eliminau aerul cald prin tavan, altele prin pereții interiori, menținând astfel o ventilație constantă. Funcționarea lor depindea de momentul zilei și de intensitatea curenților de aer. Deși cele mai vechi urme datează din jurul anului 3.000 î.Hr., primele mențiuni scrise despre aceste structuri au apărut abia în jurul anului 500 î.Hr. Majoritatea exemplarelor de turnuri de ventilație se regăsesc în sudul și centrul Iranului, mai ales în orașul Yazd – celebru pentru arhitectura sa adaptată la climă, înscrisă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Construcții similare pot fi întâlnite și în Egipt sau Maroc.

Această metodă antică revine astăzi în centrul atenției, mai ales în contextul crizei climatice și al creșterii prețurilor la energie. Spre deosebire de aparatele moderne de aer condiționat, care consumă mult curent și contribuie la efectul de insulă de căldură urbană, turnurile de ventilație sunt complet pasive, ecologice și eficiente – motiv pentru care arhitecții din întreaga lume le redescoperă și le integrează în construcțiile moderne.