Organizatorii festivalului Neversea, au dezvăluit primele nume pentru ediția din 2022
Alan Walker, Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, Tchami, Timmy Trumpet, Tujamo, Ummet Ozcan, W&W și ZHU sunt primii artiști anunțați pentru cea de-a patra escapadă pe The Island of Dreams, care va avea loc între 7 și 10 iulie 2022.

Scenele secundare vor găzdui cei mai buni artiști și DJ-i din lumea techno, tech-house, house, deep house, ambiental, chill, electronic, dubstep, drum&bass, trap, hip-hop, rap, liquid sau retro. Primii artiști anunțati pentru scenele secundare sunt BBNO$, Borgore, Dirtyphonics, Mahony, Netsky, Priku, Raresh, Sit și Sublee B2B CAP. O premieră pentru festivalul NEVERSEA este celebra trupă Black Eyed Peas. Artiștii s-au îndrăgostit de România când au fost prezenți la festivalul UNTOLD în 2018 și au promis că vor reveni la noi. Americanii au în palmares 6 premii GRAMMY, au vândut peste 35 de milioane de albume și 120 de milioane de single-uri în întreaga lume și sunt una dintre cele mai iubite trupe din lume.
Cea de-a patra ediție Neversea are loc între 7 și 10 iulie, în Constanța. În 2019, peste 150 de artiști și DJ-i au urcat pe cele 7 scene și peste 240.000 de participanți din România și din străinătate au trăit, timp de 4 zile și 4 nopți, o poveste unică la malul Mării Negre. Fanii festivalului pot găsi mai multe detalii despre escapada din 2022 pe The Island of Dreams pe neversea.com.