Opel dezvăluie noua generație a SUV-ului Grandland Opel dezvăluie noua generație a SUV-ului Grandland
Foto: Opel

2024-06-02

Opel dezvăluie noua generație a SUV-ului Grandland

Noul Opel Grandland aduce la viață, în premieră pe un model de serie, numeroase caracteristici de design prezentate pentru prima dată pe conceptul Opel Experimental. Printre aceste caracteristici se numără vizorul 3D cu logo-ul Blitz iluminat, amplasat cu mândrie în centru, și inscripția „OPEL“ iluminată permanent în partea din spate.

Următoarea generație Grandland este primul Opel care beneficiază de platform Stellantis STLA Medium BEV-nativ. Datorită noii arhitecturi, a noului pachet de baterii plate de până la 98 kWh, a motorului electric de generație nouă și a funcțiilor de conservare a energiei, cum ar fi pompa de căldură, noul Grandland Electric va putea oferi o autonomie electrică WLTP până la 700 de kilometri. În rest, sunt garantate, de asemenea, opriri scurte la boxe pentru reîncărcare. La o stație publică de încărcare rapidă, este nevoie de numai 26 minute pentru a reîncărca la 80% din capacitatea bateriei. Pentru clienții care preferă alte sisteme de propulsie în locul unei opțiuni pur electrice există noul Grandland Plug-in Hybrid cu o autonomie de până la 85 km fără emisii locale (WLTP) și Grandland Hybrid cu tehnologie de 48 de volți oferă alte soluții care sporesc plăcerea de a conduce, reducând în același timp consumul și emisiile de CO2.

Foto: Opel

Datorită lungimii suplimentare de 173 mm, înălțimii suplimentare de 19 mm și lățimii suplimentare de 64 mm față de predecesorul său, noul venit are lungime de 4650 mm, lățim de 1905 mm și înălțime 1660 mm. Ampatamentul lung de 2.784 mm și hayonul abrupt evidențiază spațiul sporit din habitaclu și portbagaj. Scaunele din spate pot fi rabatate 40:20:40 și, astfel, creează un volum de încărcare de până la 1.641 de litri. Un plus de grandoare este adus de noua interpretare a grilei caracteristică mărcii Opel: 3D Vizor. Noul logo iluminat este însoțit de tehnologia de top Intelli-Lux Pixel Matrix HD. Sistemul oferă peste 50.000 de elemente (51.200 mai exact, cu 25.600 pe fiecare parte) pentru o distribuție a luminii de înaltă definiție și își sărbătorește debutul pe noul venit. Pe baza situației din trafic, obiectele care se apropie și cele care vin din sens opus sunt detectate de o cameră video, iar lumina Intelli-Lux Pixel Matrix HD decupează aceste obiecte cu o precizie mai mare decât tehnologiile Matrix Light standard.

Foto: Opel

Ecranul central de 16″ ușor orientat spre șofer și consola centrală înaltă generează o senzație de sportivitate. Șoferii au posibilitatea să declanșeze manual sau automat Pure Mode. Acesta reduce conținutul de pe panoul de informații pentru șofer, de pe head-up display și de pe ecranul central și asigură o distragere și mai redusă a atenției de la condus pe timp de noapte sau pe ploaie. Cu sticla translucidă iluminată și îmbrăcarea în țesătură, noul element Pixel Box nu numai că sporește atractivitatea vizuală a consolei - este, de asemenea, extrem de funcțional. Încărcătorul wireless pentru smartphone este amplasat în spatele sticlei, astfel încât dispozitivele pot fi încărcate în timp ce sunt depozitate în siguranță. Sistemul Intelli-Drive 2.0, care integrează numeroase sisteme electronice și le combină cu asistarea semiautomată la schimbarea benzii de rulare și adaptarea recomandată a vitezei, este disponibil opțional.

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!