Tendințe de culori pe drumuri – autoexprimare în trafic Tendințe de culori pe drumuri – autoexprimare în trafic
Foto: PxHere

2024-05-22

  • Drive
  • Tehnologie
  • Tendințe de culori pe drumuri – autoexprimare în trafic

Tendințe de culori pe drumuri – autoexprimare în trafic

„Clienţii pot comanda orice culoare dacă este vorba despre negru” – exagerăm puţin, dar afirmaţia atribuită lui Henry Ford pare a fi valabilă şi în prezent. Din datele celor mai importanţi producători de vopsele auto reiese că marea majoritate a maşinilor (în jur de 70% pe plan mondial) sunt cumpărate în diferite nuanţe de gri. Negrul, argintiul sunt foarte la modă, însă albul este cel mai popular pe toate continentele.

Dar nu a fost întotdeauna aşa: de exemplu primul automobil echipat cu motor cu ardere internă brevetat, Benz Patent-Motorwagen, era verde cu roşu aprins. Prima maşină din lume produsă în serie mare, Ford Model T – vândut în peste 16,5 milioane de exemplare între 1908 şi 1927 - a fost comercializat la început în roşu, verde şi albastru. Vopseaua neagră amintită mai sus, care avea cea mai rapidă uscare, a avut perioada sa de hegemonie pentru a reduce costurile, dar până la urmă, la presiunea clienţilor, şi maşinile Ford au fost colorate. La mijlocul anilor '20 atât în Europa, cât şi în America vehiculele colorate au devenit tot mai populare, de multe ori maşinile fiind vopsite în nuanţe exotice.

După al doilea război mondial, culorile pastel au devenit noua modă, dar nici anii '70-'80 n-au prevestit dominaţia cenuşie a ultimelor decenii. Evoluţia culorii este bine trasată şi de cel mai popular model al celui mai mare producător european: prima generaţie de Volkswagen Golf, apărută în 1974, a fost oferită în 12 culori diferite – pe lângă alb şi maro fiind prezente chiar şi diferitele nuanţe (chiar şi strălucitoare) de galben, verde, albastru şi roşu. Paleta de culori a celei de-a doua serii, sosită în 1983, a fost la fel de diversă, negrul intrând în oferta Golf abia în 1992, odată cu cea de-a treia serie. Însă 20 de ani mai târziu a şaptea generaţie – cu excepţia unui roşu şi albastru destul de banal – a apărut doar în nuanțe de gri.

Foto: Ford

În prezent 24% din cumpărătorii europeni aleg o maşină de culoare albă, 21% de culoare neagră, în timp ce vehiculele gri reprezintă 17% din trafic, iar cele argintii 13%. Maşinile roşii, albastre şi maro sunt cumpărate cam în aceleaşi proporţii (în jur de 7% fiecare), restul de 4% fiind împărțit între culorile rămase.

Specialiştii spun că există mai multe motive.

Pe de o parte, este clar că acele culori şterse, semantic neutre (negru, alb, gri) sunt mult mai sigure în ceea ce priveşte valoarea de revânzare faţă de culorile vii, care declanşează emoţii extreme. Astfel, la cumpărarea noului vehicul cei mai mulţi se gândesc deja ca mai târziu să vândă la un preţ bun maşina folosită. Pe de altă parte, în perioadele mai vesele sau chiar mai paşnice (între cele două războaie mondiale sau în perioadele de bunăstare din Vest ale anilor '70-'80), oamenii au demonstrat că sunt mai îndrăzneţi şi au cumpărat maşini mai colorate.

Foto: Toyota

Din acest punct de vedere, ultimele tendinţe pot fi privite ca veşti bune, deoarece între timp şi Volkswagen a inclus în oferta Golf ostentativul galben (nuanţa curcumei), dar şi alţi mari fabricanţi au nuanţe vii, deseori stridente. Culorile trendy ale ultimilor ani sunt verdele, care are semnificaţii pozitive (speranţă, încredere), turcoazul, ce emite intensitate şi forţă sau portocaliul, ce simbolizează poftă de viaţă şi creativitate. Noile tendinţe de culori apar de regulă în lumea modei, apoi în industria mobilei, şi numai după mai mult timp vor ajunge în lumea auto. Efectul „întârziat” nu este, desigur, întâmplător, deoarece dezvoltarea nuanţelor la marii producători durează 2-3 ani de la primele schiţe până la culoarea finală.

Foto: Volkswagen

Procesul poate fi remarcat mai ales la modelele destinate tinerilor din mediu urban care vor să-şi exprime personalitatea şi cu ajutorul maşinii. Pentru cumpărătorii modelelor mici şi a crossoverelor compacte, individualismul este mult mai important decât în cazul altor categorii de vehicule, fapt remarcat şi de fabricanţi. Pe lângă nuanţele speciale, a crescut şi cererea pentru roţile colorate şi vopsirea automobilului în două culori, iar posibilităţile nu se opresc la exterior, deoarece şi inserţiile interioare decorative sunt tot mai populare. Iar viitorul poate aduce şi aici schimbări importante, deoarece prin folosirea celei mai noi generaţii ale tehnologiei de imprimare 3D, producătorii pot oferi accesorii cu forme şi culori personalizate, care în condiţiile actuale de producţie în serie rămân încă identice pentru toată lumea.

Foto: Fiat

Urmărește canalele noastre de socializare pentru a nu pierde conținutul nostru actualizat constant: ne găsești pe TikTok , Instagram , YouTube și Facebook ca Drive Magazine Romania!